Ucrainenii, alaturi de intreaga lume, si-au adus luni aminte de catastrofa nucleara de la Cernobil, o drama "planetara" cu urmari resimtite si in prezent, care in urma cu 24 de ani, 26 aprilie 1986.

La 26 aprilie 1986, ora locala 1.23, a explodat reactorul numarul 4 al centralei nucleare de la Cernobil, situata in nordul Ucrainei, in apropierea granitei cu Rusia si Belarus. O buna parte din Europa, dar mai ales aceste trei tari, pe atunci republici ale URSS, au fost astfel expuse contaminarii.

  • Catastrofa a facut aproximativ un milion de victime

Peste 25.000 de persoane care au intervenit pentru a diminua efectele catastrofei, cu precadere rusi, ucraineni si belarusi, au decedat, potrivit estimarilor oficiale. Un bilant al ONU estima, in septembrie 2005, 4.000 de decese in Ucraina, Belarus si Rusia, ca urmare a bolilor de cancer determinate de contaminarea radioactiva. Raportul a fost insa contestat de numeroase organizatii neguvernamentale, potrivit NewsIn.

Oficial, numai in Ucraina se considera ca 2,3 milioane de persoane au avut de suferit de pe urma catastrofei. Intre 1986 si 2006, 4.400 de ucraineni - copii sau adolescenti in momentul catastrofei - au fost operati pentru cancer de tiroida, consecinta cea mai evidenta a iradierii, potrivit Ministerului Sanatatii.

Potrivit celui mai cuprinzator studiu stiintific despre tragedia din 26 aprilie 1986, aproape un milion de oameni ( 985.000), au murit de diverse forme de cancer, provocate sau agravate de radiatiile de la Cernobil, doar in primele doua decenii de la accident. Acest bilant va creste, afirma un studiu intitulat "Cernobil: consecintele catastrofei pentru oameni si mediu", citat de Realitatea TV. Norul a fost purtat de vant aproape peste tot in lume, iar substantele raman active zeci de mii de ani. Astfel, catastrofa a dus si la mutatii genetice la plante si animale, scazand imunitatea la boli in randul populatiei tinere, in numeroase zone, in special in Belarus, Ucraina si Rusia.


  • Centrala de la Cernobal, o amenintare constanta.

Centrala de la Cernobil, al carei ultim reactor a continuat sa produca electricitate, a fost inchisa in decembrie 2000. Insa pentru ca sarcofagul ce trebuia sa acopere circa 200 de tone de magma radioactiva compusa din combustibil nuclear s-a fisurat, continua sa ramana o amenintare constanta. Aceasta magma este "cea mai mare problema a noastra. Ea este puternic radioactiva si facem totul pentru ca ploaia si ninsoarea sa nu patrunda in interiorul sarcofagului", declara in urma cu doi ani ministrul ucrainean al situatiilor de urgenta, Volodimir Sandra.
Citeste si:
Verificări la sânge după tragedia din Cariera Jilț. Ministrul...
Verificări la sânge după...

Autoritatile au facut lucrari pentru a consolida aceasta veche sapa de beton, realizata in graba a doua zi dupa catastrofa. Urmeaza sa fie construit un nou sacrofag din otel care sa acopere vechea instalatie.

  • Cernobal in Romania

In Romania anului 1986, populatia a aflat cu intarziere despre ce s-a intamplat la Cernobil. La cinci zile de la accident, sovieticii tineau autoritatile romane inca "in ceata". Pe 30 aprilie, directia vantului dinspre Kiev se schimbase brusc iar norul radioactiv care maturase deja nordul continentului european atinsese si teritoriul romanesc.

La aproape o saptamana dupa explozia de la Cernobil, chiar de "1 Mai Muncitoresc", Comitetul Politic Executiv al Comitetului Central al PCR s-a intrunit intr-o sedinta de urgenta pentru a discuta despre efectele catastrofei in Romania, a scris Cotidianul in 2008, publicand in premiera stenograma acelei sedinte: O intalnire "epocala" la care Ceausescu a decis sa informeze populatia din zonele afectate de norul radioactiv doar pe jumatate, si sa formeze o comisie de control asupra cazului, condusa de "savantul de renume mondial" Elena Ceausescu.

Citeste si:
Robbie Williams, un concert de neratat la Summer in the City, 18-19...
Robbie Williams, un concert...

Intre timp insa, populatia a iesit la iarba verde, profitand de zilele libere de 1 Mai. Potrivit Cotidianul, informarea publicului despre nivelul ridicat de radiatii la noi in tara s-a facut sub forma unor "pastile" de text, ratacite prin paginile oficiosului PCR, Scanteia, si in celelalte ziare controlate de partid. In aceste texte nu erau mentionate nici nivelurile de radioactivitate la care se ajunsese in zone precum cea a Iasiului, dar nici faptul ca se depasise pragul de alarmare. Dupa 2 mai, oamenilor le era recomandat in aceste "anunturi" vagi sa spele bine fructele si legumele sau sa evite iesirile copiilor in spatii largi.

Ulterior, a fost declansata o campanie in scoli prin care elevilor li s-a administrat "antidotul" - o doza de iod. Iodul devenise in acele zile un panaceu cautat intens. La farmacii si policlinici, unde se distribuia gratuit, binecunoscutele cozi nu mai mirau pe nimeni.

Citeste si:
Delia își sărbătorește ziua de naștere: “În ultimii ani, pe 7...
Delia își sărbătorește ziua...

Presa de astazi despre tragedia de la Cernobil: Lumea, dupa 24 de ani de Cernobil; 24 de ani de la Cernobil: Catastrofa nucleara care a ucis aproape un milion de oameni; Cernobil: la 24 de ani de la dezastru, obiectiv turistic.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.