La Spitalul "Sfantul Ioan", in subordinea caruia se afla Maternitatea Bucur, s-a constituit o comisie de ancheta care va analiza imprejurarile in care un nou nascut este in stare grava, dupa ce a fost lasat prea mult timp in aparatul de fototerapie.
"Am dispus sambata constituirea comisiei de ancheta pentru acest caz. Azi (duminica, n.r.) au fost audiate toate persoanele implicate in nefericitul eveniment, toate au dat note explicative. E vorba de medicul de garda si de asistente. Luni dimineata am convocat juristul spitalului, impreua cu aceasta comisie de ancheta pentru a decide ce sanctiuni vor fi aplicate si cui. E vorba de sanctiuni administrative, disciplinare, pe care le putem lua, probabil desfacerea contractului de munca al persoanelor responsabile", a mentionat profesor dr. Alexandru Ciocalteu, managerul Spitalului "Sfantul Ioan".
Potrivit acestuia, copilul a fost supus fototerapiei, fiind vorba nu de incubator, ci de un aparat special pentru fototerapie, la care sunt supusi nou nascutii care fac icter.
"Din cate am fost informat, bebeusul a fost lasat prea mult pe o parte in acest aparat, se pare ca nu a fost respectata procedura standard, bebelusul nu a fost supravegheat. In mod normal o sedinta de fototerapie nu poate depasi mai mult de 16 ore pe zi, iar bebelusul trebuie intors din doua in doua ore", a adaugat Ciocalteu, potrivit NewsIn.
In urma acestui incident, bebelusul are arsuri de gradul II pe 20% suprafata din corp. "Este vorba de o greseala umana, nu aparatul este de vina. Aparatura este noua, sofisticata si nu se putea intampla astfel decat daca nu a fost ingrijit cum se cuvine. E vorba de o greseala extrem de grava", a precizat managerul Spitalului "Sfantul Ioan".
Bebelusul s-a nascut pe 11 noiembrie, la Maternitatea Bucur din Capitala. A doua zi dimineata, vrand sa il alapteze, mama a observat disparitia micutului, fiind informata de catre medicii ca a fost transportat de urgenta la Spitalul Griogorescu. Bebelusul fusese dus in incubator pentru ca dezvoltase un icter mecanic, informeaza Realitatea.
Asistentea responsabila de acest incident nu mai lucreaza in spital, fiind in prezent anchetata de catre conducerea maternitatii si Comisia de Etica. Parintii sunt hotarati sa dea in judecata spitalul, medicii si asistentele care erau de garda.
Bebelus uitat de asistenta in incubator
http://www.flickr.com/photos/jon_ovington/4060004493/
Un baietel de doar trei zile este internat in stare grava la Spitalul Grigore Alexandrescu, dupa ce o asistenta de la Maternitatea Bucur l-a uitat in incubator.
Discutii asupra articolului "Bebelus uitat de asistenta in incubator":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
nu ma mai mira nimic
(22 comentarii, 794 vizualizari)
..in conditiile in care esti nevoit sa-ti iei 4 zile libere,neplatite,gindul nu-ti mai sta doar la servici,posibil sa indeplinesti mecanic niste sarcini
pastila
(1 comentariu, 457 vizualizari)
vede-ti ca e vb de un baiat
(3 comentarii, 302 vizualizari)
similar
(1 comentariu, 289 vizualizari)
stiri neverosimile..
(1 comentariu, 190 vizualizari)
fara spaga mori
(3 comentarii, 161 vizualizari)
javra ordinara de asistenta
(6 comentarii, 159 vizualizari)
bebelus uitat de asistenta in incubator
(3 comentarii, 148 vizualizari)
solutie tehnica
(1 comentariu, 116 vizualizari)
sa se mareasca salariile si la profesori si la medici si la assistenti
(4 comentarii, 105 vizualizari)
viata unui om!
(1 comentariu, 101 vizualizari)
acarul paun...
(3 comentarii, 81 vizualizari)
