El a mai spus, referitor la pierderea majoritatii in Senat, ca oricum actuala legislatura este compromisa prin boicotul USL. Igas a spus ca a cunoscut-o destul de bine pe Mihaela Popa, deoarece amandoi au facut parte din grupul parlamentar al PDL din Senat si aceasta este o persoana "cu expertiza in zona educatiei".
"Am avut o colaborare buna cu domnia sa, dar din acest moment, in conditiile in care a trecut la PNL, suntem adversari politici. Orice parlamentar care paraseste partidul putem spune ca e o pierdere, dar important pentru noi e sa ne mobilizam astfel incat sa privim catre viitor, si nu spre trecut", a adaugat Traian Igas, potrivit MEDIAFAX.
El a apreciat ca activitatea Parlamentului este compromisa pana la finalul actualei legislaturi. "In opinia mea, in conditiile in care cei din USL continua sa boicoteze lucrarile Camerei Deputatilor si Senatului ramanand in acea greva parlamentara, activitatea in Parlament pentru aceasta legislatura, din pacate, o vad compromisa", a spus Igas.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Patronatele Bancare și federațiile sindicale au semnat noul Contract Colectiv...
Sursa: futurebanking.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Soarele răsare din Vestul României: Județul Arad pregătește un nou parc...
Sursa: wall-street.ro