Cererea de revocare a lui Mircea Geoana de la sefia Senatului a fost depusa joi la Biroul Permanent, fiind semnata de 57 de senatori, dintre care 48 ai PDL, doi ai UDMR si sapte de la independenti, a anuntat senatorul PDL Iulian Urban.

Reprezentantii PDL au anuntat miercuri ca vor demara procedurile pentru revocarea lui Mircea Geoana din functia de presedinte al Senatului, argumentand ca acesta incalca regulamentul Camerei Superioare, transmite NewsIn.

Mircea Geoana a declarat ulterior ca initiativa PDL privind revocarea sa este neconstitutionala, argumentand ca o decizie a Curtii Constitutionale (CCR) din 2005 a stabilit ca presedintii Camerelor Parlamentului pot fi revocati doar la propunerea grupului parlamentar care i-a sustinut la momentul desemnarii. El a mai amintit ca practica suspendarii nu exista in Regulamentul Senatului.

UDMR nu se grabeste sa-l revoce

Vicepresedintele executiv al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat ca nu s-a discutat in cadrul formatiunii sau in Coalitie despre revocarea lui Mircea Geoana de la sefia Senatului si ca aceasta problema nu reprezinta o prioritate pentru Uniune.

"Pentru noi nu este o urgenta, pentru ca ne ocupam de alte lucruri, de guvernare in primul rand. Noi nu am discutat in cadrul UDMR aceasta problema si nici in cadrul Coalitiei. S-ar putea ca saptamana viitoare, daca colegii din PDL doresc sa discutam acest lucru, sa-l discutam. Dar deocamdata nu e prioritate", a spus Borbely.

Intrebat daca argumentele aduse de PDL in favoarea revocarii din functie a lui Geoana stau in picioare, Borbely a spus ca este greu de apreciat, dar UDMR va analiza problema. "E foarte dificil de apreciat, pentru ca si la Camera Deputatilor si la Senat au fost momente in care cei din opozitie sau cei de la putere au argumentat cateodata ca presedintele Senatului sau presedinta Camerei Deputatilor au incalcat Regulamentul si au depus si unele acte in acest sens. O sa analizam, eu v-am spus ca pentru noi nu este o prioritate. Cand vom vedea elementele acestea, le vom discuta", a precizat ministrul Mediului.

Citeste si:
Alocație pentru copii din prima zi de viață. Proiectul de lege,...
Alocație pentru copii din...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.