Romanii au reactionat dur la mesajul anti-discriminare transmis de Madonna, unul dintre laitmotivele turneului, titreaza presa internationala, amintind de prejudeciile aduse romilor de-a lungul timpului, in Europa de Est.
Concertul Madonnei in parcul bucurestean Izvor, care a adunat peste 60.000 de spectatori, a fost marcat de huiduieli si fluieraturi, in momentul in care vedeta a facut apel contra discriminarii romilor. Presa internationala consemneaza reactia dura a romanilor, amintind de prejudiciile aduse romilor in Romania, citeaza NewsIn. [Madonna, huiduita la Bucuresti din cauza unui apel contra discriminarii].

Cotidianul spaniol La Tercera aminteste de cei 500 de mii de tigani care locuiesc oficial in Romania si care, "de ani de zile, infrunta discriminarea din aceasta tara".

Astfel, The Guardian, The Telegraph, Associated Press, The Star din Toronto, agentia Reuters sau RTBF din Belgia consemneaza la unison felul in care romanii au respins mesajul social al Madonnei. "Madonna a fost huiduita de mii de fani din Romania, dupa ce a condamnat discriminarea tiganilor", titreaza The Guardian, prezentand o paralela intre entuzismul cu care romanii au salutat momentul dedicat lui Mickael Jackson si cel dedicat romilor. Din multimea de peste 60.000 de spectatori s-au auzit huiduieli si fluieraturi cand Madonna a amintit de discriminarea romilor, precizand ca: "Noi nu credem in discriminare, credem in libertate si drepturi egale pentru fiecare". Huiduielile au revenit cand artista a mentionat discriminarea homosexualilor, continua The Guardian.

The Telegraph preia comentariile si citatele rostite de cantareata pop, intr-un articol intitulat "Madonna huiduita in Bucuresti, pentru ca le-a luat apararea tiganilor". Sky News publica de asemenea un articol despre concertul Madonnei la Bucuresti, in care tonul critic apare inca din titlu: "Mii de fani au huiduit-o pe Madonnna, dupa ce a vorbit deschis despre discriminarea tiganilor din Europa de Est in timpul unui concert". Articolului specifica faptul ca: "in Romania sunt oficial 500.000 romi, dar numarul real este de aproximativ doua milioane, tiganii reprezentand minoritatea sociala si economica cea mai dezavantajata, cu un procent foarte mare de analfabetism".

"Sprijinul Madonnei acordat minoritatii rome, primit cu amaraciune in Romania", titreaza publicatia canadiana The Star, notand ca, uneori, "discriminarea romilor poate fi mortala", asa cum s-a intamplat in Ungaria, unde sase romi au fost ucisi intr-o serie de atacuri. "Exista un resentiment larg raspandit impotriva tiganilor in Europa de Est. Ei au fost, istoric, marii perdanti", este citat Radu Motoc de la Fundatia Soros.

A urmat ca in timpul "actului" intitulat "Gipsy", Madonna sa cante o versiune a piesei "La Isla Bonita" cu influente tiganesti, iar prezenta unui taraf de romi pe scena nu a facut decat sa creasca rumoarea in public. "Pai ce-i asta? Am venit la Guta sau la regina pop?", s-a mirat unul dintre spectatorii contrariati, care, auzit parca de vedeta, a primit raspunsul chiar din gura acesteia. "Toti oamenii sunt egali. Nu trebuie sa discriminam nici romii, nici homosexualii", a sunat apelul Madonnei, la care o parte a asistentei a replicat cu fluieraturi.
"Am huiduit-o pentru ca parea falsa atunci cand ne-a vorbit. Ce treaba are ea, sa ne spuna acele lucruri?", este reactia unui spectator de 23 de ani, Ionut Dinu, citat de BBC, mentionand faptul ca Romania este tara cu cel mai mare numar de romi. Agentia pentru Drepturile Fundamentale a Uniunii Europene estimeaza ca 12 milioane de romi din Europa au suferit de discriminare in ultimele 12 luni, mai noteaza BBC.

In pofida reactiei dure a celor prezenti la concert, Madonna si-a continuat mesajul antidiscriminare prin muzica, cu piesa "You Must Love Me", care n-a fost primita insa cu entuziasm.

"Madonna a plecat in turneu alaturi de o fenomenala trupa de muzicieni romi, care au facut-o sa constientizeze discriminarea la care romii sunt supusi in mai multe tari, astfel incat ea s-a simtit obligata sa faca cate o scurta declaratie", a explicat unul dintre reprezentantii Madonnei, Liz Rosenberg, citeaza NewsIn.



Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.