Acceptarea pluralitatii a facut din India un model politic unic in regiunea instabila a Asiei de Sud si unul economic pentru statele in curs de dezvoltare.

Indienii au sarbatorit cu fast, ieri, sase decenii de la obtinerea independentei fata de imperiul britanic. Autoritatile indiene au primit mesaje de felicitare din partea reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii si a premierului Gordon Brown. India si Pakistanul si-au obtinut simultan independenta, la miezul noptii de 14 spre 15 august 1947, in urma impartirii pe criterii religioase a fostei colonii britanice. Festivitatile au beneficiat de masuri de securitate extreme, peste 70.000 de politisti si trupe paramilitare patrulind in jurul cladirilor oficiale din New Delhi. Gruparea al-Qaeda a fost oaspetele nedorit al aniversarii independentei, teroristii amenintind cu atacuri inca de pe 5 august, deoarece India „a ucis peste 100.000 de musulmani in Casmir, cu binecuvintarea Statelor Unite“.

Ziua independentei a fost marcata de declararea unui razboi impotriva saraciei. „India nu poate deveni o natiune cu insule de prosperitate si imense regiuni sarace. Problema malnutritiei este o rusine nationala si fac apel la natiune pentru a eradica malnutritia in cinci ani“, a spus premierul Indian Manmohan Singh in cadrul discursului sau. Aproape o treime dintre indieni sint analfabeti, peste 40% dintre copiii sub 17 ani sint subnutriti, iar in India se afla o treime din populatia mondiala care traieste cu mai putin de un dolar pe zi. „Avem un drum lung inainte. Avem nevoie de cel putin un deceniu de munca si de crestere sustinuta pentru a ne realiza visele“, a aratat premierul, facind referire la avintul economiei indiene.

Cu toate acestea, zonele urbane cunosc o permanenta dezvoltare. India este unul dintre campionii mondiali in tehnologia informatiei, care aduce peste 5% din PIB si 17% din cresterea economica a tarii. „Aceasta industrie poate face pentru India ceea ce au facut automobilele pentru Japonia si petrolul pentru Arabia Saudita“, declara, pentru „Economist“, Noshir Kaka, angajatul unei firme de consultanta. India este pe locul doi in topul statelor care furnizeaza cei mai multi cercetatori, informaticieni si ingineri pe plan mondial. Beneficiind de o crestere economica anuala de peste 7,5%, India ar putea devansa Germania in topul celor mai mari piete de consum, pina in 2025.

Cauza evolutiei economice si a stabilitatii politice din India este, spre deosebire de Pakistan, acceptarea pluralitatii si multiculturalismului, in ciuda faptului ca statul a luat nastere in urma unei partitii teritoriale pe criterii confesionale. India are nu mai putin de 18 limbi oficiale si 22.000 de dialecte.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.