Papa Benedict al XVI-lea a denuntat sambata "amenintarea" pe care o reprezinta pentru omul contemporan "intunericul ce il ascunde pe Dumnezeu si valorile".

"Daca Dumnezeu si valorile, diferenta dintre bine si rau raman ascunse in intuneric, toate celelalte iluminari, care ne dau o putere incredibila, nu sunt doar progrese, ci si amenintari care pun in pericol lumea", a declarat Papa, concentrandu-si meditatia asupra "luminii" invierii lui Iisus.

"Intunericul cu adevarat amenintator pentru om este faptul ca el este capabil sa vada si sa caute lucrurile tangibile, materiale, dar nu vede incotro se indreapta lumea si de unde vine aceasta"
, a remarcat el intr-o nota pesimista, potrivit MEDIAFAX.

Benedict al XVI-lea si-a ilustrat cuvintele cu o imagine: "Astazi, putem sa ne luminam orasele intr-un mod atat de uimitor, incat stelele de pe cer nu se mai vad (...) In ceea ce priveste lucrurile materiale noi cunoastem si putem incredibil de multe, dar ceea ce merge dincolo de aceasta, Dumnezeu si binele, nu mai reusim sa identificam".

La rostirea cuvintelor "Lumen Christi" ("Lumina lui Hristos"), bazilica s-a luminat, pentru a simboliza trecerea de la o lume a mortii si a pacatului la una a adevarului si a vietii, pe care o celebreaza traditia crestina a sarbatorii de Pasti.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.