Un inalt demnitar al armatei egiptene a justificat efectuarea "testelor de viginitate" in cazul manifestantelor arestate in timpul revoltelor din Egipt prin necesitatea de a evita eventuale acuzatii ulterioare de viol, a anuntat Amnesty International, intr-un comunicat citat de AFP.

Secretarul general al Amnesty, Salil Shetty, a discutat despre acest subiect cu seful serviciilor de informatii militare egiptene, generalul Abdel Fattah al-Sisi, in cursul unei intrevederi avute la Cairo, scrie MEDIAFAX.

"Testele de virginitate au fost practicate pentru a proteja armata in fata unor eventuale acuzatii de viol", a precizat al-Sisi, care face parte si din Consiliul suprem al fortelor armate, aflat la conducerea Egiptului dupa demisia presedintelui Hosni Mubarak.

El este primul membru al conducerii armatei care recunoaste oficial existenta acestei practici, desi mai multi alti ofiteri superiori au recunoscut, sub acoperirea anonimatului, efectuarea testelor.

Al-Sisi a subliniat "necesitatea de a schimba cultura fortelor de securitate si a dat asigurari ca au fost date instructiuni ca fortele de ordine sa nu recurga la violenta impotriva manifestantilor si sa-i protejeze pe detinuti de rele tratamente", se arata in comunicatul Amnesty International.

El a adaugat ca "armata nu intentioneaza sa mai aresteze femei", in timp ce Amnesty si-a exprimat opozitia fata de efectuarea de "teste fortate de virginitate, indiferent de circumstante".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.