Subiectul amanarii probabile a aderarii Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen a provocat reactii indignate ale politicienilor romani si o avalansa de dezbateri in presa din aceasta tara, in timp ce la Sofia tema este tratata cu calm si resemnare, comenteaza AFP.

"Subiectul Schengen pare perceput ca o a doua aderare la Uniunea Europeana (UE) in Romania. El va trebui demistificat", apreciaza un diplomat, amintind ca si alte state din UE nu fac parte din spatiul liberei circulatii, relateaza MEDIAFAX.

Membre ale Uniunii Europene din 2007, Romania si Bulgaria au transformat aderarea la spatiul Schengen intr-o prioritate nationala pentru 2011. Dar dupa unele rezerve emise de Olanda, Franta si Germania au solicitat un raport.

Chiar daca presedintia ungara a UE a pledat luni pentru respectarea promisiunilor privind aderarea, sperantele romanilor si bulgarilor de a calatori din aprilie fara pasaport, ca si ungurii, francezii sau germanii, cunosc un declin. La Sofia, unde s-a vorbit permanent despre o aderare la Schengen in 2011, dezamagirea este mai redusa decat la Bucuresti, subiectul nereprezentand un centru de interes pentru ziarele din Bulgaria.

Dupa exprimarea opozitiei Frantei si Germaniei, bulgarii au declarat ca vor face "tot posibilul" pentru a risipi indoielile partenerilor lor.

  • Presedintele roman Train Basescu a denuntat un act de "discriminare"

Romanii cred ca regulile jocului s-au schimbat atunci cand conditiilor tehnice impuse altor state care au aderat la Schengen (securizarea frontierelor, procedurile de emitere a vizelor, etc.) s-a adaugat o noua conditie: progresele ireversibile in lupta anticoruptie. Este vorba despre discriminare sau, din contra, este o preocupare justificata a statelor europene, pentru a impulsiona realizarea de progrese in domeniul justitiei in Romania si Bulgaria?

"Raspunsul se afla intre cele doua: ei au dreptate, avem inca probleme cu coruptia si justitia. Dar ar fi putut sa ne spuna inainte ca vor mai fi si alte criterii", afirma Valentin, un sofer de taxi din Bucuresti.

Citeste si:
România scapă de MCV. Anunțul făcut de Comisia Europeană. Ursula...
România scapă de MCV. Anunțul...

"Acesta este paradoxul: romanii sunt in acelasi timp de acord cu statele care apreciaza ca exista o problema cu coruptia si cu presedintele care vorbeste despre discriminare", considera Cristian Preda, eurodeputat (din partea majoritatii) si profesor de stiinte politice la Universitatea din Bucuresti.

"Romanii s-au comportat ca si cum nu ar exista niciun context politic pentru aderarea la Schengen si ei descopera azi ca acest context este de mare actualitate", cu unele state occidentale devenite neincrezatoare fata de altele care doresc sa adere, considera Cristian Ghinea, director al Centrului pentru Politici Europene.

Pentru a iesi din impas, consilierul presedintelui Basescu si fostul comisar european Leonard Orban pledeaza pentru "o continuare a pregatirilor tehnice", alaturi de o intensificare a demersurilor diplomatice.

Citeste si:
Ce decizie a luat Cristina Șișcanu, după ce Austria s-a opus...
Ce decizie a luat Cristina...

Sofia si chiar si presedintele roman au respins pista controversata a ministrului roman al Afacerilor Externe de a bloca integrarea Croatiei in UE, ca o forma de represalii.

Analistii apreciaza ca Romania trebuie sa dea dovada de solidaritate pentru a-si putea reface credibilitatea. "Clasa politica trebuie sa se concentreze pe temele importante, nu pe lupte politice interne, pentru ca se pare ca exista o vointa a intregii tari, si nu doar a catorva, de a realiza progrese in domeniul justitiei, luptei impotriva coruptiei", sustine un diplomat european.

Pentru editorialistul ziarului bulgar Sega (de opozitie), Svetoslav Terziev, Bucurestiul si Sofia trebuie pur si simplu "sa isi faca temele, dovedind progrese tangibile in lupta impotriva coruptiei".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.