Un cargobot libian navigand sub pavilion nord-coreean, care plecase din Romania, a fost capturat miercuri dimineata de pirati in Golful Aden, informeaza AFP, care citeaza un comunicat al fortei navale antipiraterie desfasurate de UE (Atalanta).

Cargoul, proprietate a societatii libiene White Sea Shipping, nu fusese inregistrat la autoritatile insarcinate cu supravegherea acestei zone din Oceanul Indian. Prin urmare, Atalanta nu stie cati membri ai echipajului se afla la bord si nici nationalitatea lor. Nu stie, de asemenea, nici ce transporta cargobotul. Vasul naviga in afara culoarului de tranzit recomandat de autoritatea internationala in domeniu, IRTC. Cargoul a fost capturat in apropierea coastelor yemenite. Un elicopter american al USS Farragut, nava amiral a coalitiei internationale care patruleaza in aceasta zona, precum si o alta nava a coalitiei, USS Porter, au confirmat capturarea vasului, relateaza NewsIn.

La randul lor, autoritatile libiene au confirmat capturarea cargobotului, precizand ca el apartine unei "companii private".

O sursa din cadrul companiei nationale libiene pentru transport maritim a declarat pentru AFP ca "proprietarul navei a pierdut contactul cu echipajul de la ora locala 10.00" (10.00, ora Romaniei). "Cargoul plecase din Romania", a adaugat aceeasi sursa, care nu a fost in masura sa precizeze numarul persoanelor care se afla la bord si nici natura incarcaturii sau destinatia navei.

Forta navala europeana a mai declarat ca vasul capturat de pirati se indreapta in directia coastelor somaleze.

Vasul libian ar putea avea marinari romani la bord

De asemenea, potrivit organizatiei maritime Ecoterra, un grup de monitorizare cu filiala in Kenya, echipajul navei libiene MV RIM, ar fi format din marinari romani si libieni. "Echipajul navei numara in mod obisnuit 17 marinari, dar, potrivit unor liste mai vechi cu echipajul, s-ar putea presupune ca piratii detin marinari romani si libieni", afirma Ecottera, care precizeaza ca o lista actualizata a echipajului nu a fost furnizata inca. Organizatia mai spune ca, potrivit unor informatii locale, piratii erau din regiunea semiautonoma somaleza Puntland.

Pe de alta parte, Ministerul Afacerilor Externe verifica informatia conform careia pe nava cargo M/V Rim, capturata miercuri dimineata in Golful Aden, se afla cetateni romani, a declarat purtatorul de cuvant al MAE, Lucian Rosenfeld. MAE precizeaza ca a fost activata celula de criza a ministerului, care monitorizeaza situatia.

M/V RIM este a treia nava capturata de piratii somalezi de la inceputul anului. Profitand de revenirea unor conditii de navigare mai bune, odata cu sfarsitul musonului, noul sezon de piraterie care a inceput in octombrie se remarca prin localizarea atacurilor, fie la sud-est de coastele Somaliei, nu departe de Seychelles, fie mai la est, adesea la mijlocul drumului dintre coasta est-africana si India. Insa piratii par in prezent sa se intoarca in zona lor de predilectie, Golful Aden. Cel putin 270 de persoane care faceau parte din diverse echipaje sunt detinute in prezent de piratii somalezi.

Forta UE, lansata in decembrie 2008, dispune de sapte nave si patru avioane de patrulare maritima care monitorizeaza o zona reprezentand de zece ori suprafata Germaniei.

Rascumparare record: Piratii cer de 15 milioane de euro pentru un vas cu romani la bord


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.