Traian Basescu ar fi obtinut sustinerea a 7.963 cetateni romani din Republica Moldova. Pe locul doi s-a clasat Crin Antonescu cu 3,7% (323 voturi), urmat de Mircea Geoana, cu 3,5% (308 voturi), arata portalul de stiri UNIMEDIA, citat de NewsIn.
Oficialii de la Ambasada Romaniei la Chisinau au declarat ca vor putea oferi informatii mai exacte despre votul cetatenilor romani din R. Moldova in jurul orei 12:00.
In Republica Moldova au votat 8.777 de cetateni romani in cele 13 sectii de votare, deschise pe intreg teritoriul tarii si reprezinta un nivel de participare record in comparatie cu alegerile precedente, cand participarea nu depasea 2.300 de persoane.
Cei mai multi, 4779 de persoane, au votat la cele 4 sectii deschise la Chisinau, iar cei mai putini votanti au fost in satul Giurgiulesti – 139 de alegatori. La Balti au participat la vot 835 de persoane, noteaza portalul Stirea Zilei. Date neoficiale arata ca in Republica Moldova locuiesc aproximativ 130.000 de cetateni romani.
Pe tot parcursul zilei de duminica, in fata sectiilor de votare din Chisinau, dar si din alte localitati din Republica Moldova s-au format cozi, iar sute de persoane au fost nevoite sa astepte si 3-4 ore pentru a vota. Sectiile de votare de la Chisinau, dar si din alte localitati, si-au inchis portile la ora 21.00, insa cateva sute de persoane care se aflau pe teritoriul sectiei de votare au continuat sa voteze pana dupa miezul noptii.
Multi dintre alegatori nu au putut sta ore in sir la cozi si au renuntat. Persoanele care isi asteptau randul sa voteze erau evident nemultumite de faptul ca misiunile diplomatice romanesti la Chisinau nu au reusit sa faca fata fluxului mare de alegatori.
Fata de precedentele alegeri parlamentare si prezidentiale, scrutinul de duminica a trezit un interes viu in randul cetatenilor moldoveni care au si cetatenie romana. Unii dintre ei au marturisit ca au fost motivati sa vina la votare si de schimbarile la nivel politic din Republica Moldova, dar si de dezghetul din relatiile moldo-romane din ultima perioada, care le da speranta revenirii la normalitate. In plus, in anii precedenti, multi dintre alegatori nu se prezentau la vot pentru ca se stia ca intrarile in sectiile de votare erau filmate cu camere ascunse de serviciile secrete moldovene controlate de comunisti, pentru a-i identifica pe detinatorii de cetatenie romana.
La primul tur al alegerilor prezidentiale, din 2004, in R. Moldova au votat 2.678 de cetateni romani, in conditiile in care erau deschise doar doua sectii de votare, la Chisinau. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, la Chisinau au votat 2.300 de persoane, iar la europarlamentare – ceva mai mult de 1400 de alegatori. La alegerile prezidentiale de anul acesta, pentru prima data, autoritatile de la Chisinau si-au dat acordul pentru deschiderea de sectii de votare si in teritoriu.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Top 5 destinații exotice pentru sezonul de iarnă 2025-2026: Cât te costă o...
Sursa: kudika.ro