Liderii statelor membre G8 (cele sapte tari puternic industrializate, plus Rusia) au incheiat, ieri, lucrarile summitului de la Gleneagles, Scotia, intr-o atmosfera puternic marcata de atentatele care au zguduit, joi, capitala britanica. Nu se poate afirma ca bilantul reuniunii ar fi unul pozitiv.

Marile organizatii ecologiste au estimat ca puterile superindustrializate din G8 au ratat ocazia de a trata serios schimbarea climatica. Cancelarul german, Gerhard SchrŲder, a afirmat, joi, ca reuniunea G8 de la Gleneagles a devenit "un alt summit" dupa atentatele sangeroase de la Londra. "Este o atmosfera complet diferita. Este un alt summit", a afirmat seful executivului german. SchrŲder, care si-a exprimat "oroarea si repulsia" fata de atentatele "barbare" de la Londra, a salutat decizia premierului britanic, Tony Blair, de a nu intrerupe lucrarile summitului G8.

Daca ar fi procedat astfel, ar fi dat impresia ca "teroristii au reusit sa-si atinga o parte dintre obiectivele lor " anularea acestui summit", a explicat cancelarul german. Ieri, in ultima zi a reuniunii G8, programul manifestarii a fost redus, pentru ca premierul britanic, Tony Blair, sa aiba posibilitatea de a se intoarce mai devreme la Londra, dupa atentatele comise, joi, in capitala britanica. Conferinta de presa finala, prevazuta initial pentru ora locala 15:15 a fost devansata pentru ora locala 14:15. Imediat dupa intalnirea cu jurnalistii, Tony Blair a plecat la Londra pentru evaluarea situatiei dupa atentate.

Subventiile agricole, punct fierbinte al reuniunii

Citeste si:

G8 a facut apel la "eliminarea tuturor subventiilor la exportul" produselor agricole la "o data credibila", potrivit comunicatului adoptat, ieri, la summitul de la Gleneagle. "Pentru agricultura, noi ne angajam sa reducem semnificativ sustinerea care poate aduce atingere functionarii pietei si imbunatatirii nete a accesului la piata. Ne angajam, de asemenea, sa eliminam toate formele de subventii la export si sa stabilim reguli comune asupra tuturor masurilor la exportul care au un efect echivalent, la o data credibila", releva un document redactat de protagonistii reuniunii.

Subventiile agricole, in special cele acordate SUA si Europei, sunt denuntate de tarile sarace si de cele in curs de dezvoltare, ca o frana pentru propria lor productie si pentru exporturile la produsele agricole, deoarece ele perturba pretul mondial. Marea Britanie va mai gazdui, la 1 noiembrie, o conferinta consacrata stabilirii unui dialog intre tarile industrializate si cele in curs de dezvoltare pe tema supraincalzirii climei, a declarat Blair.

Premierul britanic a lansat, inca din 2004, ideea realizarii unei interdependente corecte intre clima si energie, respectiv dezvoltare, invitand tarile mari, care parcurg procese de dezvoltare, sa reduca poluarea si sa respecte restrictiile privind emisiile nocive de gaze. Daca si tarile in curs de dezvoltare se angajeaza sa reduca gradual emisia de gaze poluante, aceasta va facilita si o revenire a SUA la negocierile climatice internationale, a sugerat primul ministru britanic.