Saptamana trecuta, s-au implinit 20 de ani de la Revolutia de Catifea, un moment istoric relevant pentru lupta impotriva totalitarismului de tip comunist in Europa de Est. Cu acesta ocazie, fostul disident Vaclav Havel a facut o incursiune in istorie si a aratat cum s-a ajuns la caderea regimului.
Intrebat despre diferentele dintre “revolutia pasnica” din Cehoslovacia si cea sangeroasa din Romania, Havel a explicat faptul ca, desi, se inteleg cobtextele diferite dintre cele doua state, Ceausescu ar fi putut sa-si indeplineasca pedeapsa in inchisoare.
“Cred ca fiecare dintre tarile fost comuniste are traditii istorice diferite, are diferite modele de comportament, care trec de la o generatie la alta. Regimul lui Nicolae Ceausescu a fost dezgustator. Oamenii au fost nevoiti sa faca fata unor confruntari violente. A fost intr-adevar groaznic ce s-a intamplat atunci. Ca un om care se opune pedepsei cu moartea, nu am fost de acord cu executarea sa, cred ca putea fi trimis in inchisoare”, a subliniat acesta, adaugand ca slovacii si cehii au tendinta de a-si rezolva problemele "la bere".
Havel a mai precizat ca perioada de tranzitie nu a fost asa cum si-au imaginat-o oamenii. Exista persoane care “au luptat pentru libertate si abia se mai descurca acum cu pensii foarte mici, iar cei care i-au urmarit si torturat beneficiaza acum de uriase compensatii, stau in case mari, au pensii substantiale”, a constatat el cu dezamagire.
Mai multe detalii gasiti in Adevarul.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro