Ungaria a evitat falimentul de stat si o criza sociala de mare anvergura, gratie ajutorului institutiilor financiare internationale, a declarat premierul ungar, socialistul Ferenc Gyurcsany, informeaza NewsIn.

"Falimentul de stat, in paralel cu o profunda criza sociala ce ar fi rezultat din el, ar fi putut fi consecintele crizei financiare", a declarat seful Guvernului intr-un interviu acordat saptamanalului Budapest Vasarnapi Hirek.

Ungaria a obtinut in 28 octombrie un sprijin financiar exceptional de 20 de miliarde de euro de la Fondul Monetar International (FMI), Uniunea Europeana si Banca Mondiala (BM), dupa ce obtinuse deja cinci miliarde de euro de la Banca Centrala Europeana (BCE) la jumatatea lunii octombrie.

Ferenc Gyurcsany a multumit liderilor tarilor europene care au jucat un "rol esential in ajutorul acordat Ungariei", mentionandu-l pe omologul sau britanic Gordon Brown, cancelarul german Angela Merkel si presedintele francez Nicolas Sarkozy, a carui tara detine presedintia Uniunii Europene.

Timp de cateva zile, Guvernul s-a temut de cel mai pesimist scenariu, caderea vertiginoasa a monedei nationale, forintul. "Caderea forintului fata de euro pana la nivelul de 350-400 de forinti pentru un euro (rata de schimb oscileaza in prezent intre 252 si 250 de forinti pentru un euro - n.red.) ar fi dus imediat la o inflatie de 20-30%, care ar fi provocat la randul sau pierderea a un sfert sau chiar o treime din veniturile cetatenilor", a subliniat Ferenc Gyurcsany.

"In paralel, in lipsa de cumparatori pentru bonurile de Trezorerie, ne-ar fi fost greu sa platim salariile profesorilor, medicilor si chiar pensiile, ceea ce ar fi creat o veritabila si profunda criza sociala, de la care tara a fost salvata", a afirmat el.
Odata criza financiara indepartata, asa cum este foarte probabil in prezent, Ungaria trebuie sa se pregateasca pentru o lunga criza economica, a conchis premierul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.