Turist pe strazile Europei: Doua cuvinte pentru Muntenegru - enigmatic si fermecator

De-a lungul timpului, aceasta tara si-a castigat, pe buna dreptate, mai multe titulaturi, printre care se numara: “Muntenegru, o fortareata naturala”, “Muntenegru, mica bijuterie europeana”, “o comoara ascunsa in Peninsula Balcanica”, “Muntenegru, perla ascunsa a Adriaticii” si lista ar putea continua. Se mai spune ca in Muntenegru se simte mirosul leandrilor si al mimozelor, al pinilor si al painii proaspat scoasa din cuptor de la cabanele din munte.



Se afirma multe lucruri despre acest tinut sa-l numesc asa, insa, am o vaga idee ca nu asta va intereseaza in mod special, ci mai degraba motivele pentru care si-a castigat aceste laude. Ei bine, dupa ce am trait “aventura muntenegreana” pot spune cu mana pe inima ca merita “complimentele” atribuite, pentru ca este o tara frumoasa, in care, cu siguranta, nu te poti plictisi. Orasele sunt cochete si curate, iar peisajele de pe drum, care leaga asezarile intre ele, nu iti dau niciun moment de ragaz, ci te tin cu ochii atintiti pe geam si cu aparatul de fotografiat in mana.



Poate ca atunci cand spui Muntenegru, gandul tau nu zboara neaparat la splendoare, maretie, rafinament, mister. Marturisesc ca nici al meu. Ba mai mult, acesta se afla la coada listei intocmite cu “locuri de vizitat”, insa intamplarea a facut sa ajung mai devreme in locul in care s-a dovedit ca am avut parte de multe surprize… placute, bineinteles. Asadar, in slide-urile care urmeaza voi detalia experientele traite intens pe aceste taram ex-iugoslav.



Citeste si:

• 15 zile, 15 orase, clipe nenumarate de entuziasm in Spania
• Fata nevazuta a Atenei, intr-un city break de 3 zile

Situat la o altitudine de 2.522 m altitudine, nu este de mirare ca in Parcul National Durmitor am avut parte de o sumedenie de cadre impresionante. Mainile totusi mi-au tremurat putin de frica in timp ce parcurgeam Drumul E65, supranumit “drumul mortii”, mai ales cand am ajuns in locul in care a avut loc tragedia din iunie 2013, cand un autocar romanesc s-a prabusit intr-o prapastie, 19 oameni pierzandu-si viata si alti 28 fiind raniti. Este imposibil sa nu te treaca fiorii in momentul in care, la iesirea din tunel, primul lucru pe care il observi este steagul Romaniei si “altarul” dedicat victimelor.



Automat, o serie de ganduri negative m-au coplesit, insa frumusetea locurilor nu m-a lasat sa cad prada tristetii. Precum se poate observa si in fotografii, descrierea mea este una saraca. Nu pot decat sa exprim, in doar cateva cuvinte, emotiile pe care le-am simtit in fata acestui monument al naturii. M-am simtit mica in fata grandoarii care mi se infatisa, in fata veritabilului monument strabatut de raurile Tara, Draga si Susica, ale caror canioane brazdeaza Rezervatia, de altfel aflata pe lista Patrimoniului UNESCO de 38 de ani. Nu pot alege un singur cuvant definitoriu pentru Parcul Durmitor: as putea varia de la maretie la splendoare, de la varietate la unicitate, de la ametitor la incantator, de la inaltime la adancime. Da, drumul din Parcul Durmitor te poarta printre stanci din piatra fara pic de vegetatie, dar si printre creste “impodobite” de paduri, indeosebi de pini; printre prapastii la care iti este teama sa te uiti si printre varfuri semete care te fac sa crezi ca natura este cel mai iscusit arhitect din lume.



Si cum sa nu fii uimit si cand auzi statisticile potrivit carora in parc ar fi 25 de varfuri de munte de peste 2.200 m inaltime, numeroase fragmente de paduri virgine cu copaci ce au peste 600 de ani, 200 de pesteri, 18 lacuri glaciare numite "ochi de munte" si nu mai putin de 748 de izvoare cu apa potabila. Dau aceste cifre numai pentru a va ajuta sa va faceti o impresie cat mai clara cu privire la frumusetile ce zac in aceste locuri.



Trebuie “sa simti pe viu” cum ti se face pielea de gaina, trebuie sa treci prin filtrul propriei perceptii toate senzatiile pe care numai un astfel de drum ti le poate oferi. As spune ca este o trecere brusca de la agonie la extaz. Sunt sentimente irepresibile, care pun stapanire pe tine cand nici nu te astepti si te tin cu sufletul la gura pana la ultimul kilometru parcurs.

Canionul Tara se inscrie, fara doar si poate pe lista locurilor care trebuie vazute cel putin o data in viata. In plus, nici nu este dificil avand in vedere cat de aproape este Muntenegru de tara noastra. Avand o lungime de 80 de kilometri si o adancime de 1.300 m, fiind chiar al doilea ca marime dupa Marele Canion din SUA, acesta ofera un tablou magnific. Raul Tara a depus de-a lungul timpului o "munca sisifica" pentru a modela stancile dure si pentru a da nastere acestei minunatii care incanta ochii oricarui privitor si iubitor al naturii. Cum sa nu te pierzi in albastrul apei cristaline sau nu ametesti doar privind muntele, care s-a lasat brazdat cu maiestrie de intocmai “lacrima Europei”?



Muntenegrenii au fost binecuvantati cu peisaje care mai de care mai speciale, mai frumoase si mai armonios dispuse, unul dintre acestea fiind si popasul Miro, unde am putut admira si Podul Durdevica Tara, cu o lungime de 365 m si o inaltime de 172 m, ce a fost inaugurat in 1940, la momentul respectiv fiind cel mai mare pod de beton din Europa. Nu stiu daca podul trebuia sa se afle in centrul atentiei mele sau peisajul care il inconjura si care se desprindea frumos din el sau poate toata panorama: munti de o parte si de alta care se scaldau “lenesi” in razele soarelui ce se pregatea sa apuna, prapastia care nu se arata deloc infricosator la picioarele mele si in fine, minunata Tara, etalandu-si apele de un turcoaz puternic in vale.



In acest cadru idilic am servit si o masa copioasa, precum se poate observa si in fotografii. De mentionat, daca tot am ajuns la acest punct, ca muntenegrenii nu se zgarcesc deloc cand vine vorba despre carne. Se serveste putina garnitura si multa carne, bucatile fiind destul de generoase. Nu ai cum sa nu te saturi dintr-o astfel de porti de mancare, care nici nu costa mai mult de 10 euro.



De asemenea, iubitorii de aventura trebuie sa stie ca si aici se pot bucura de senzatii tari, avand in vedere prezenta tirolienei. In plus exista si locuri de cazare si chioscuri de unde se pot achizitiona suveniruri pentru cei dragi.



Ca sa nu o mai lungesc cu Parcul Durmitor si cu Canionul Tara pentru ca acesta calatorie este abia la inceput si mai sunt multe de povestit, voi incheia prin a sublinia ca m-am simtit excelent in aceste locuri nu doar gratie frumusetilor care si-au facut aparitia la orice pas, ci si pentru ca au existat atat de multe momente in care m-am simtit ca acasa, multumita asemenarilor unor zone cu Defileul Jiului si Cheile Bicazului. Aceasta comparatie nu este exagerata, caci si tara noastra de poate mandri cu zone pitoresti.

O noua zi, o noua experienta, noi locuri de vazut si de explorat. Astfel, am plecat impreuna cu prietenii mei in cautarea farmecului muntenegrean si ce loc mai potrivit daca nu chiar capitala? Chiar daca atunci cand spui capitala te-ai astepta sa ai de-a face cu un oras mare, in care sa te pierzi, surpriza este ca si capitala este pe masura tarii: de dimensiuni mici. Insa, stim cu totii ca pana la urma esentele tari se tin in sticlute mici. Si pentru ca tot am mentionat ca aici am cautat farmecul muntenegrean, ei bine in fata ochilor mi s-a dezvaluit intocmai ce am cautat: un farmec inegalabil conferit de fostele drumuri otomane care se pierd in abisul bogatei istorii a acestui oras, pe marginea carora se regasesc acum constructii moderne, care ii confera un caracter occidental. Intotdeauna am fost fascinata de imbinarea noului cu vechiul si probabil aceasta combinatie a fost cea care mi-a suscitat interesul.



Pentru ca Podgorica poate fi strabatuta cu usurinta la pas, obiectivele principale fiind destul de apropiate, am decis sa incepem turul. Am admirat Podul Mileniului, care trece peste raul Moraca, apoi, am mers la Catedrala Invierii lui Iisus, unde tocmai se oficia o nunta. Impozanta, remarcandu-se ca una dintre cele mai interesante galerii de sculptura in piatra dintre structurile religioase, aceasta impresioneaza de cum este zarita. In interior ies in evidenta frescele aurite si mozaicurile, de-a lungul timpului devenind cunoscuta nu doar pe plaiuri europene, ci si la nivel mondial ca un loc de pelerinaj pentru ortodocsi. Insa, voi lasa mai degraba ca imaginile sa vorbeasca de la sine.


Vezi interiorul catedralei in ultimul slide

 

Pentru ca nu am mai avut timp suficient, am plecat cu regretul ca nu am vazut Stara Vraos, “vechiul oras turcesc”. Insa, acesta poate constitui doar unul dintre motivele care m-ar putea determina sa ma intorc in aceasta tara care nu a contenit sa ma uluiasca.

Fara sa mai fiu uimita de peisajele montane paradiziace care mi se aratau la fiecare kilometru parcurs, am decis sa ne indreptam spre Budva, care se afla la circa 60 de kilometri departare de Podgorica, nu inainte, insa, de a face o oprire de cateva ore si in Cetinje.



Marturisesc ca am coborat in acest orasel fara sa am nici cea mai mica asteptare. Se pare, insa, ca nu m-am invatat minte ca aceasta tara este, de fapt, o cutie cu surprize care, aparent, nu contenesc sa se succeada. De departe, ceea ce m-a impresionat aici a fost arhitectura sa urbana care parca reflecta istoria tumultoasa a statului.



Pasii ne-au fost calauziti catre manastire si catre Palatul Regelui Nikola, o cladire care iese in evidenta, in primul rand prin culoare, precum se poate observa si in imagini. Am continuat in tihna plimbarea pe korzo, promenada orasului, zona pietonala fiind animata nu numai de artisti de strada, dar si de cafenele moderne si terase cochete, situate in preajma Academiei de Arte.



Dupa ce am trecut si de resedinta prezidentiala, am ajuns in dreptul Bisericii Cipur, despre care ghidul ne-a povestit ca a fost ridicata pe fundatia unei vechi manastiri din secolul XV- Crnojevik si ca noua constructie ar gazdui moastele Sfantului Ioan Botezatorul si o bucata din Crucea Sfanta.



Am facut doar o mica pauza pentru a manca ceva si apoi am luat-o din nou la pas, sa vad ce imi mai iese in cale. Asa am descoperit o multitudine de cladiri interesante, ulterior hotarandu-ma sa intru sa vizitez Muzeul Etnografic pentru a imi face o idee despre modul de viata, despre ustensilele folosite pe vremuri in aceste locuri si, mai ales, eram curioasa sa vad costumatiile si modul in care se imbracau oamenii din acesta zona. Pentru a nu strica elementul-surpriza, iata doar doua imagini care doar sa va creasca interesul pentru a patrunde tainele acestui oras care beneficiaza de o mostenire culturala unica.

 

Vezi alte imagini interesante din Cetinje in ultimul slide.

32 de kilometri mai departe am ajuns si in orasul Budva, supranumit “perla Muntenegrului” sau “Miami-ul din Muntenegru”. Da, acesta este locul perfect pentru iubitorii de plaja, mare si soare, insa aceasta zona are mult mai multe de oferit. Initial, m-am gandit ca nu o sa am ce face aici, avand in vedere ca nu sunt prea prietena cu plaja. Ador apa, iar o baie buna in apele Adriaticii chiar merita. Asadar, in zilele pe care le-am petrecut in Muntenegru am gasit o alta solutie pentru a ma bucura de apa limpede si rece a marii: am ales un alt moment al zilei. Mai exact, am alocat doua seri unor plimbari pe cinste pe malul marii si, bineinteles, m-am rasfatat in apa stravezie si atat de limpede incat puteai observa pana si cea mai fina piatra. Chiar daca destul de rece, apa a avut un efect deosebit de linistitor asupra mea, ajutandu-ma enorm sa ma relaxez si sa imi reincarc bateriile. In plus, am reusit sa mai bifez un alt punct important in viata fiecaruia: relatia cu natura. Este absolut minunat sa admiri apusul de soare care se lasa usor, oglindindu-se jucaus peste marea linistita, sa observi schimbarile de culoare odata cu lasarea serii si sa inchei apoteotic cu o baie sub clar de luna. Pana la urma, nici frigul nu iti mai da fiori, pentru ca o stare de implinire te copleseste si te face sa realizezi ca nimic nu este mai important decat o buna stare spirituala. Si asta este exact ceea ce am reusit sa ating in cele cateva momente petrecute in acest mod.



Totusi, chiar daca spre dezamagirea unora, trebuie sa precizez ca in Muntenegru plajele nu sunt cu nisip, ci cu pietricele, unele mai mici, altele mai mari. Si nici in apa situatia nu se schimba prea mult, asa ca nu te astepta ca simti nisipul fin printre degete cand ajungi prin aceste locuri. Chiar daca initial nici eu nu am fost prea multumita de acest lucru, pana la urma am realizat ca mersul, chiar daca destul de incomod, pe aceste tipuri de plaje functioneaza asemenea unei terapii la talpi, iar dupa o zi de umblat se potriveste perfect pentru relaxarea picioarelor obosite.



Bun, sa revenim pentru ca am inceput oarecum cu sfarsitul in cazul acestui oras. Pentru ca am lasat baia in mare pentru seara, am reusit ca pe timpul zilei sa vizitez orasul in voie. Si precum am specificat initial, chiar daca “Riviera Budva” se intinde asemenea unei panze de 17 plaje care imprejmuiesc mica statiune, acesta nu este doar pentru cei care doresc sa se bucure de plaja, ci este si pentru cei care urmaresc sa descopere tainele unei metropole turistice.



Prima data am ramas impresionata de marimea clopotului de la intrarea in cetate, apoi am mers spre centrul istoric, unde m-am “lasat pierduta” pe stradutele cochete si pline de viata ale citadelei, am admirat monumente istorice, Bisericile Sf. Trojica, Sf Sava, Sf Ivan si Sf Bogorodica, am savurat atmosfera calda a promenadei flancata de tot felul de terase si baruri, care mai de care mai interesante, care parca te invitau sa patrunzi intr-o lume necunoscuta tie pana atunci.



Dupa ce am strabatut toate stradutele inguste, am decis sa ne oprim sa savuram o cafea intocmai ca in Italia, tara de care aceste locuri mi-au adus aminte, iar mirosul pregnant de cafea proaspat macinata nu au facut altceva decat sa ma faca sa ma simt parca in doua locuri in acelasi timp. Un sentiment bizar, dar pe care nu l-am reprimat nicio secunda.

Nu se poate sa treci prin Muntenegru fara sa ai curiozitatea sa vezi regiunea care este catalogata drept una dintre cele mai frumoase din lume: Kotor, supranumit “Fiordul Sudului”, “Venetia Muntenegrului” sau “Mireasa Adriaticii”. Cu riscul de a repeta, da, si acest oras isi merita laudele din plin. Pot spune chiar ca a fost preferatul meu.



Chiar daca pareau atat de mici in fata stancii impunatoare, casutele albe, impecabile, cu acoperisuri maronii desprinse parca din basmele Fratilor Grimm, au reusit sa iasa elegant in evidenta. La randul lor, apa de un verde smarald, cerul senin, palmierii, vasele de toate marimile au completat cadrul care m-a facut sa ma simt ca in paradis.



In Kotor nici macar nu trebuie sa vizitezi ceva, ci doar sa iti lasi imaginatia sa zburde si sa observi. Sa admiri coltisoarele cu vegetatie de la capatul unei stradute inguste, sa te indragostesti de cladirile vechi din cetate, sa iti acorzi un timp pentru tine in catedrala si sa te lasi invaluit de mirosul maslinelor amestecate cu rozmarin si al ghirlandelor de smochine uscate stranse cu frunze de dafin.



Daca te simti plin de energie, poti urca pe metereze pentru a admira toate aceste minunatii de sus. Oricum ar fi, tot ce se afla in acest loc este doar pentru a fi adorat. Mi se pare absolut imposibil sa nu fii cucerit de un loc care iti ofera totul: de la privelisti care iti taie respiratia mai ales cand in fata ochilor ti se infatiseaza muntele, scaldandu-se parca in mare, pana la cladiri, fie moderne, fie incarcate de istorie. Oricum ar fi, este acel tip de oras care te incarca cu energie pozitiva si care iti confera vibe-ul pe care ai dori sa il pastrezi o viata intreaga.



PS: iubitorii de pisici se vor simti probabil cel mai bine aici, avand in vedere ca sunt peste tot, facandu-si siesta sub mangaierea razelor de soare, fara sa le pese deloc de ceea ce se intampla in jur.



Vezi mai multe poze din Kotor in ultimul slide.

Inefabil – cam acesta ar fi cuvantul care ar putea zugravi tabloul acestei vacante. “Am gustat” fiecare moment exact asa cum mi-a fost oferit si am incercat sa fructific fiecare secunda nu doar pentru a-mi incanta privirea, ci pentru a-mi hrani sufletul si mintea. Cu totii plecam in concediu “flamanzi” de relaxare, dornici sa ne detensionam si sa ne detasam nu neaparat doar de ceea ce inseamna munca, ci si de grijile care ne apasa pe umeri in viata de zi cu zi. Vrem sa scapam de o povara, inainte de a mai putea sa ne ingreunam cu inca ceva. Si daca in cateva zile reusesti sa duci la indeplinire ceea ce ti-ai propus, inseamna ca vacanta si-a atins scopul. Uneori nici nu conteaza destinatia, cu alte ocazii aceasta poate cantari mai mult decat ti-ai fi imaginat initial. Totusi, pana la urma totul este bine cand se termina excelent, nu-i asa? Ceea ce s-a intamplat si in cazul meu. Am plecat cu zero asteptari si m-am intors cu un bagaj spiritual mai bogat decat m-as fi gandit vreodata, si, cel mai important, am scapat de povara. Ce bine suna… Nu stiu daca in acest caz a fost destinatia in sine, cert este ca m-am simtit atat de bine, incat as repeta experienta oricand mi s-ar mai ivi o alta oportunitate.

 

La final, mai adaug cateva fotografii, fie surprinse pe drum , fie din locurile despre care deja am vorbit in slide-urile precedente:


Ceata pe crestele muntilor din Parcul Durmitor



Insula Sfantul Stefan


Peisaj surprins pe drum


Interioriul Catedralei din Podgorica

Cladire din Cetinje


Desene pe peretii unei cladiri din Cetinje


Catedrala din Kotor


Arhivele din Kotor


Urcand pe metereze in Kotor


Biserica in Kotor