Premierul rus, fost sef de stat, are o putere de influenta de necontestat. O figura plina de controverse pe scena internationala, Vladimir Putin este cel care sta in spatele tuturor deciziilor Rusiei. Actualul presedinte al tari, Dimitri Medvedev este vazut ca o marioneta a lui Putin, la fel ca multi dintre presedintii fostelor state ale Uniunii Sovietice.Vladimir Putin a impresionat la summitul NATO din aprilie 2008, care a avut loc al Bucuresti, cand a facut in asa fel ca toate deciziile luate acolo sa fie in folosul Rusiei. Apoi, in iarna lui 2009 a provocat
o criza a gazului, ceea ce a speriat statele europene, dependente energetic de Rusia.
Nu intamplator, Putin sustine majoritatea dictatorilor si liderilor autoritari, fiind bun prieten cu presedintele Venezuelei, Hugo Chavez, al Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, si al Belarusului, Alexandr Lukascenko.
Premierul rus l-a facut pana si pe Barack Obama sa se contrazica in declaratii, presedintele american spunand inainte sa-l intalneasca pe Putin ca “acesta se afla cu un picior in trecut”, pentru ca apoi sa afirme ca, de fapt, primul ministru rus este “un om al prezentului”.Vladimir Putin a fost de multe ori acuzat ca nu respecta drepturile si libertatile cetatenesti in propria sa tara, mai ales libertatea de exprimare.
Oricum, este de asteptat ca
el sa candideze iar la alegerile prezidentiale din Rusia. Daca acest lucru se va intampla, victoria este ca si asigurata, ceea ce ar face sa-i consolideze si mai mult puterea.