Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia se decize de acei cetățeni care sunt împotriva războiului din Ucraina și care afirmă că le e rușine că sunt ruși.
Rușii care sunt contra războiului din Ucraina
„Un rus adevărat nu se rușinează niciodată de Rusia”, a declarat Dmitri Peskov după ce a fost întrebat ce părere are despre sloganul „Mi-e rușine că sunt rus”, care a fost lansat în Rusia, dar și în alte țări din străinătate după ce forțele ruse au atacat Ucraina și duc un război de mai bine de două săptămâni.
Peskov a spus că cei care îndrăznesc să spună aceste cuvinte nu sunt patrioți adevărați. „Dacă cineva spune așa ceva, pur și simplu nu e rus”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a mai afirmat că aceste propagande anti-rusești s-au intensificat în majoritatea țărilor din Occident și speră ca liderii țărilor să poată ține în frâu și să oprească această atitudine înverșunată la adresa poporului și autorităților ruse.
Război Ucraina - Ziua 16
Rusia și Ucraina intră în ziua 16 de război, iar situația rămâne tensionată. Miniștrii de Externe rus și ucrainean s-au întâlnit, joi, în Turcia, pentru prima dată de la începutul conflictului armat. Cele două părți nu au făcut niciun progres cu privire la încetarea focului.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski anunță că a cerut guvernului de la Kiev să demareze un program de reconstrucție pentru toate orașele „distruse de ruși”, în vreme ce autoritățile din Mariupol, oraș încercat de bombardamente rusești în ultimele zile, anunță că rezervele de mâncare scad simțitor.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum arăta Denise Rifai la începutul carierei sale în televiziune. Vedeta este...
Sursa: kudika.ro