Ea face parte dintr-un grup de stele gigantice descoperite recent de o echipa de astronomi coordonata de profesorul Paul Crowther, astrofizician la Universitatea Sheffield din Marea Britanie, anunta BBC.
Razele ultraviolete pe care le emite sunt atat de puternice incat ar face imposibila viata pe Terra, daca aceasta stea s-ar afla in locul Soarelui, in centrul sistemului nostru solar.
"Insa ea se afla deja la o varsta intermediara. A suferit un regim intensiv si a pierdut o cincime din masa ei initiala, de peste 50 de ori masa Soarelui", a declarat profesorul Crowther.
"Spre deosebire de oameni, aceste stele se nasc grele si pierd din greutate odata cu trecerea timpului", a adaugat profesorul britanic, care considera putin probabil ca o stea la fel de masiva sa fie descoperita in viitorul apropiat.
Studiul, realizat de oameni de stiinta din Marea Britanie, Malaysia si Germania, a fost publicat in jurnalul The Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
Un alt studiu, realizat cu ajutorul VLT si al Observatorului european austral (ESO) din Chile si publicat saptamana trecuta in revista Nature, a relevat faptul ca toate stelele avand o masa uriasa se formeaza in aceeasi maniera, pornind de la un disc de praf si de gaz.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Semnele că ai un suflet trezit spiritual
Sursa: garbo.ro
-
Garanti BBVA își lansează un chatbot
Sursa: futurebanking.ro
-
Grindeanu a anunțat când se va putea circula pe prima porțiune din Autostrada A7
Sursa: wall-street.ro
-
Unele femei confundă dragostea cu ciorba…
Sursa: kudika.ro