“Negocierile cu Statele Unite au esuat, de facto, pentru ca noi, europenii, nu am vrut sa ne supunem cererilor americane”, a spus el, intr-un interviu acordat postului de televiziune ZDF, ce va fi difuzat sambata.
„Lucrurile nu se misca pe acest front”, a adaugat Gabriel, care este si vicecancelar al Germaniei.
Statele Unite si UE negociaza TTIP de trei ani, iar ambele parti au incercat sa incheie discutiile in 2016, dar au diferende in diverse domenii, inclusiv in ceea ce priveste agricultura.
In ceea ce priveste Brexit, oficialul a avertizat ca, daca iesirea Londrei din UE va fi administrata prost, iar alte tari vor urma exemplul Regatului Unit, Europa va disparea.
“Brexitul este rau, dar nu ne va afecta economic atat de tare pe cat se tem unii – este mai degraba o problema psihologica si este o problema politica enorma”, a spus el, subliniind ca lumea considera in prezent Europa ca pe un continent instabil, relateaza News.ro.
“Daca organizam gresit Brexitul, atunci vom avea mari probleme, asa ca acum trebuie sa ne asiguram ca nu ii permitem Marii Britanii sa pastreze lucrurile bune, sa spunem asa, legate de Europa, fara sa isi asume responsabilitatea”, a adaugat ministrul.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Raiffeisen Bank are o ofertă la creditele ipotecare
Sursa: futurebanking.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 6-12 mai
Sursa: garbo.ro
-
Tigers Summit 2024: România în viziunea a trei investitori locali
Sursa: start-up.ro
-
Women TechEU, granturi pentru startup-uri cu femei fondator. Înscrieri deschise
Sursa: green.start-up.ro
-
SGR la Kaufland: retailerul oferă încă o dată valoarea voucherului cu...
Sursa: retail.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 8 mai?
Sursa: kudika.ro
-
Tyla, câștigătoare a unui Premiu Grammy, va urca pe scena Saga Festival 2024
Sursa: wall-street.ro