Oamenii de știință au reușit să transplanteze cu succes organe create în laborator unor șoareci. Reușita ar putea pune stop crizei de organe din lume.
Lumea se confruntă cu o criză a organelor. Cu alte cuvinte, nu există suficienți donatori pentru toți pacienții care au nevoie de un transplant de organe. Faptul că oamenii de știință au reușit să transplanteze cu succes organe create în laborator unor șoareci ar putea rezolva, cel puțin parțial, această criză mondială.
Oamenii de știință au transplantat ficați creați în laborator, din celulele reprogramate ale pielii umane. Acest experiment înseamnă un pas înainte în crearea unor tratamente pentru insuficiența hepatică.
Chiar dacă sunt încă la început și mai e mult până vor putea crea organe în laborator pentru pacienți umani, oamenii de știință sunt optimiști și spun că acest experiment reușit poate ajuta la dezvoltarea unei alternative pentru transplanturile de ficat.
Nu numai că donatorii sunt foarte puțini, dar aceste proceduri sunt și extrem de scumpe. Organele create în laborator ar putea rezolva aceste probleme.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
🎦 Smart Products, afacerea care caută mereu cele mai noi tehnologii în lume
Sursa: start-up.ro
-
Săptămâna filierelor de producători locali în Auchan: ce găsim la raft...
Sursa: retail.ro
-
Am obosit s-o iau mereu de la început
Sursa: kudika.ro
-
Ce spun nutriționiștii despre legumele și fructele cu pesticide: E mai rău...
Sursa: garbo.ro
-
Deficitul bugetar a urcat la 2,06% din PIB după primul trimestru
Sursa: futurebanking.ro
-
Mașina fostului campion de Formula 1 Ayrton Senna, scoasă la vânzare. Cât...
Sursa: wall-street.ro