Horoscop 04:00
Recomandari ieri
Business ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Politica scris de Diana Oprișan 02 Mar. 2022
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de lege pentru completarea articolului 12 din OUG nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, prin care se stabileşte că, prin ordin al ministrului de Interne, se pot înfiinţa, în anumite condiţii, entităţi cu personalitate juridică, cu referire, printre altele, şi la Centrele medicale de diagnostic şi tratament ambulatoriu din subordinea MAI.
Politica scris de Diana Oprișan 21 Nov. 2021
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, sâmbătă, la finalul unei noi runde de negocieri privind formarea guvernului, că Uniunea Democrată Maghiară din România urmează să păstreze Ministerele Dezvoltării, Mediului şi Sportului, menţionând că toată lumea a încercat să găsească soluţiile cele mai bune.
Politica scris de Diana Oprișan 05 Sep. 2021
Premierul Florin Cîţu spune că orice întârziere legată de PNRR va fi rezolvată cu prioritate dacă USR PLUS pleacă de la guvernare şi va prelua el conducerea Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Politica 03 Mar. 2021
Ministrul Economiei, Claudiu Năsui, arată faptul că transparentizarea contractelor încheiate de minister dă naștere la primele investigații.
Social 16 Sep. 2020
Pensionarii cu stagiul de cotizare mai mic de 15 ani vor putea opta între pensia minim garantată şi o indemnizaţie socială.
Social 27 May. 2020
Premierul Ludovic Orban a cerut miercuri ca măştile de protecţie să ajungă în şcoli până pe data de 1 iunie.
Social 15 Apr. 2020
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a menționat că și președintele Klaus Iohannis și premierul Ludovic Orban au fost informați despre acordul dintre Ministerul de Interne și Biserica Ortodoxă Română, decizia având ca scop evitarea „aglomerației în seara de Înviere”.
Social 07 Apr. 2020
Ministrul Educației, Monica Anisie, va susține declarații de presă, la ora 14.00, pe tema măsurilor cu privire la reluarea cursurilor.
Social scris de Clara Vacaru 04 Nov. 2019
Nicio persoana din cadrul Ministerului Apelor si Padurilor sau din Romsilva nu stie sa spuna unde ajung cele 20 de milioane de metri cubi de lemn taiat ilegal anual din Romania, a declarat duminica seara pentru AGERPRES coordonatorul pentru Paduri si Biodiversitate al Greenpeace Romania, Ciprian Galusca, co-organizator al "Marsului pentru Paduri", eveniment la care au participat aproximativ 600 de persoane.
Politica 17 Oct. 2019
Liderul Pro Romania, Victor Ponta, a declarat, dupa discutiile cu Ludovic Orban, ca partidul sau nu va sustine si nu va vota Guvernul Orban.
Politica 12 Aug. 2019
Fostul premier Victor Ponta sustine ca cei de la Pro Romania nu doresc sa intre la guvernare.
Yuppy 05 Jul. 2019
Premierul PSD, Viorica Dancila, a declarat ca incepanad cu saptamana viitoare vor incepe evaluarile pentru fiecare minister in parte.
Politica 16 Jun. 2019
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, duminica seara, ca "este foarte posibil" sa fie persoane care si-ar dori sa nu mai fie ministru in actuala conjunctura politica, insa a precizat ca, pana acum, nimeni nu i-a cerut acest lucru, "nici premierul Romaniei", cu care are o relatie "corecta, deschisa" si pe care nu l-ar pune intr-o "situatie dificila".
Politica 24 Apr. 2019
Tit Brailoiu, propus la Ministerul romanilor de pretutindeni, considera ca a fost refuzat de presedintele Klaus Iohannis pentru ca "nu avea costumul potrivit si a promis ca-si va cumpara altul".
Social scris de Clara Vacaru 06 Jan. 2018
Ministrul Carmen Dan a afirmat sambata ca in Ministerul Afacerilor Interne vor fi in acest an aproximativ 6.000 de angajati noi, adaugand ca se doreste ca in cel mult patru ani sa se poata acoperi deficitul de 23.000 de oameni.
Incredibil scris de Clara Vacaru 25 Jul. 2017
Fostul ministru al Sanatatii Vlad Voiculescu a dezvaluit ca, in institutia pe care a condus-o in perioada guvernarii Ciolos, exista un consilier platit cu 20.000 de lei pe luna, cu statut de inalt functionar public, care ducea la PSD documente si care inca lucreaza in minister.
Politica 13 Jul. 2017
Fostul premier Dacian Ciolos dezminte informatiile potrivit carora proiectul privind Codul administrativ, care stabileste ca persoanele condamnate penal pot ocupa functii in Executiv dupa reabilitare, a fost elaborat si pus in dezbatere de Guvernul Ciolos.
Politica 03 Jul. 2017
Presedintele PNL, Ludovic Orban, sustine ca formatiunea pe care o conduce va monitoriza Cabinetul Tudose "cu maxima atentie" in timpul vacantei parlamentare.
Social 09 Jun. 2017
Elevii care sustin examenul de Bacalaureat anul acesta, primesc o veste buna din partea Ministerului, care a schimbat regula contestatiilor.
Business 27 Apr. 2017
Ministerul Transporturilor propune majorarea castigurilor angajatilor CNAIR cu 37,8% in acest an, pana la 4.889 lei brut.
Social 20 Mar. 2017
Angajatii din cluburi sportive, directii pentru sport si tineret si case de cultura ale studentilor aflate in subordinea Ministerului Tineretului si...
Social 27 Feb. 2017
Inscrierile copiilor in clasa pregatitoare in anul scolar 2017-208 incep luni si se incheie in 30 martie, iar parintii pot vizita scolile si pot vorbi...
International 15 Feb. 2017
Comisia Europeana a decis miercuri sa dea in judecata Romania la Curtea Europeana de Justitie.
Business 06 Jan. 2017
Marea Britanie vrea sa-si doteze armata cu o arma revolutionara: tunul cu laser. Ministerul britanic al Apararii a achitat deja 30 de milioane de lire...
Politica 31 Dec. 2016
Ministrul Justitiei, Raluca Pruna, si-a facut, pe Facebook, bilantul mandatului, scriind ca si-ar fi dorit ca mesajul echipei guvernamentale sa fi ajuns in...
International 25 Dec. 2016
Un avion rusesc a disparut de pe ecranele radarelor la cateva minute dupa decolarea din statiunea Soci, relateaza BBC, citand presa rusa, care invoca surse...
Politica 08 Dec. 2016
Comitetul interministerial pentru trecerea la moneda euro va fi coordonat de prim-ministru, in calitate de presedinte, de ministrul Finantelor Publice si...
Politica 23 Nov. 2016
Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetara din acest an, ce include alocari financiare suplimentare, cu prioritate pentru sanatate, investitii...
Social 10 Oct. 2016
Remuneratia medicilor pentru garzile efectuate a crescut cu pana la 90% de la 1 octombrie, ca efect al ordonantei de urgenta 20/2016 adoptata recent de Guvern.
Social 22 Sep. 2016
In spatiul public inca exista controverse cu privire la legalitatea asa-ziselor fonduri ale clasei si scolii.
Social 01 Sep. 2016
Criza de la Spitalul Floreasca din Bucuresti s-a incheiat, joi la pranz, cand medicii de la Unitatea Primiri Urgente (UPU) si-au retras demisiile.
International 28 Aug. 2016
Ministrul pentru relatiile cu romanii de pretutindeni, Maria Ligor, aflata in Italia, a anuntat ca numarul romanilor dati disparuti in urma cutremurului...
International 11 Aug. 2016
Sotii Ruth si Marius Bodnariu, ai caror copii au fost luati de autoritatile norvegiene anul trecut si au fost inapoiati familiei anul acesta, au fost pusi sub acuzare pentru violente impotriva minorilor, relateaza Norway Info.
International 06 Aug. 2016
Ungaria analizeaza o cerere a Turciei de a inchide institutii locale suspectate de Ankara ca avand legaturi cu ceea ce numeste grupul terorist.
Business 19 Jun. 2016
Fimele mici si mijlocii din domeniul tehnologiei informatiei si comunicatiilor (IT&C) vor putea invata cum sa atraga investitii de pe piata de capital.
Social 18 Jun. 2016
Telefoanele mobile sunt interzise in timpul cursurilor, cu exceptia cazurilor in care sunt folosite in procesul educativ sau in situatii de urgenta.
Politica 26 May. 2016
Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a lansat in miercuri procedura de achizitie publica pentru servicii de inchiriere a unui spatiu de birouri.
International 25 May. 2016
Ministerul pakistanez de Interne a anuntat, marti, ca, deocamdata, nu poate confirma moartea liderului talibanilor afgani, Ahtar Mansour.
Politica 24 May. 2016
Este vorba despre o colaborare a Ministerului Economiei cu cel al Finantelor pentru a putea gasi cea mai eficienta schema de ajutorare.
Foloseste formularul de mai jos