Viorica de la Clejani a fost sceptică în ceea ce privește coronavirusul, motiv pentru care a decis să nu se vaccineze. Acum, după ce s-a infectat și după ce a stat internată în spital, regretă acest lucru. Soția lui Ioniță de la Clejani a trecut prin clipe de coșmar, iar lucrurile pe care le-a văzut în spital o urmăresc la fiecare pas.

Îndrăgita cântăreață a crezut că are doar o simplă răceală și s-a tratat acasă. Nici prin gând nu îi trecea faptul că ar fi putut avea COVID-19, mai ales că nu credea deloc în existența virusului. Într-o zi, starea ei de sănătate a început să se agraveze, iar partenerului ei de viață a sunat la numărul de urgență. A venit ambulanța, iar mai apoi artista a fost transportată la spital unde a și rămas pentru două săptămâni.

Viorica de la Clejani și-a învățat lecția

A reușit să câștige lupta împotriva coronavirusului, dar este șocată de toate întâmplările care au avut loc la Institutul Matei Balș din Capitală, cât timp a fost internată. Viorica de la Clejani nu a scăpat cu bine, pentru că anumite părți ale corpului i-au fost afectate, în special ficatul.

“Am văzut o fată de 30 de ani care a decedat, din păcate. Că ce fac oamenii…se duc la spital și semnează pe propria răspundere că se tratează acasă. Și eu așa am crezut. Nu am bănuit nicio clipă că mă vor interna. Dacă mai ai o boală, este și mai greu. Și mie mi-au găsit ficatul vraiește. Am văzut cum puneau oamenii în saci, trăgeau fermoarul ăla și gata. Altul care abia mai respira, în timp ce altcineva țipa”, a declarat Viorica de la Clejani, potrivit cancan.ro.

Ea este de părere că oamenii ar trebui să nu mai refuze internarea în spital și să se aleagă varianta de a se trata acasă, deoarece dacă mai au și alte afecțiuni, viața lor ar putea fi pusă în pericol. Așa a crezut și ea că ar putea rămâne acasă și nu lua în calcul varianta de a se internat, dar ficatul ei era făcut praf și nu a avut de ales.

“În viața mea nu mă mai iau după lume. Când am văzut masca aia de oxigen pe față… aoleu, Ioniță, m-am dus dracu! Mă omoară aștia pe aici. Masca de oxigen nu te omoară, așa cum spun oamenii. Așa credeam. Salut toți medicii care au avut grijă de mine. Îmi cer scuze față de mine, că am fost o proastă, față de doctori, care au studii”, a mai spus soția lui Ioniță de la Clejani.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 7 Octombrie 2021 - 09 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.