Oana Radu este cea mai recentă invitată a lui Mihai Ghiță în cadrul emisiunii „În Oglindă”. Vedeta a vorbit despre multe subiecte sensibile pentru ea, inclusiv despre fostul ei partener de viață care a murit incendiat și a cărui moarte a lăsat urme adânci în sufletul ei.

Oana Radu, despre pierderea lui Alin

Oana Radu a iubit sincer și frumos, dar din păcate nu a avut parte de acel bărbat pentru prea mult timp în viața sa. Vedeta și Alin Suflea au format un cuplu pentru mai mult timp, iar fosta concurentă de la „Bravo, ai stil”, chiar își vedea viitorul alături de el și spera că vor ajunge să întemeieze împreună o familie frumoasă, dar lucrurile nu au stat chiar așa.

Bărbatul a fost incendiat de un vecin în fața blocului, iar în urma decesului, artista a suferit enorm. Nimeni nu a știut până acum ce a fost cu adevărat în sufletul ei până acum. Multă lume a comandat-o pe ea pentru decesul celui care i-a fost partener de viață și, în același timp, cel mai bun prieten.

Cântăreața a recunoscut că nu îl va uita niciodată pe Alin și că numai ea știe cât de greu îi era când îl vedea pe patul de spital, dar mai ales după ce și-a dat ultima suflare. În plus, Oana Radu nici nu a vrut să își imagineze cât de greu i-a fost mamei sale, dacă ea a suferit atât de tare în urma pierderii lui.

”Moartea lui Alin pentru mine este un capitol pe care nu am să-l uit niciodată. Nimeni n-o să știe niciodată de câte ori am fost la el la mormânt, singură, pentru că nu o să mă pozez și nu o să postez pe Facebook, cum probabil se așteaptă lumea să fac. Nu sunt genul de persoană care să jelească în public sau să jelesc la înmormântări, pentru că nu asta înseamnă durerea. Sunt sigură că Alin este împăcat cu tot ceea ce eu fac, pentru că el știe foarte bine ce a fost între noi. Lumea se aștepta să mă sinucid în groapă. Îți jur. La asta se așteptau. Nu putem să ne imaginăm cât de dureroasă este treaba asta pentru un părinte, nu vreau să-mi imaginez prin ce a trecut mama lui sau familia lui.

Si sunt sigură că oamenii își puneau întrebări: De ce i s-a întâmplat copilului meu și nu i s-a întâmplat ei?. Eu nu pot să plâng așa la comandă. Eu în ziua înmormântării lui am fost paralizată emoțional. Dacă atunci cădea un meteorit și toți fugeau, eu rămâneam așa acolo. Nu aveam putere de reacție, eram șocată. Eram șocată că un om pe care-l știi, nu mai e dintr-o prostie.

Citeste si:
Gabriela Cristea, despre sacrificiile pe care le face pentru...
Gabriela Cristea, despre...

Nu vreau să empatizeze nimeni cu mine. Nu vreau să fie nimeni de acord cu mine, oricum pe mine oamenii m-au judecat mereu, sincer. Nu-mi pasă. Am primit comentarii: Speri să mori/ Sper să iei și tu foc/ Sper c-o să-ți moară și tie copilul. Oamenii m-au făcut praf. Încă n-am murit, n-am crăpat. Am rămas datoare, după relația precedentă. Veneau (datoriile) din împrumuturile noastre. Era vina mea, nu era vina lui Alin. Dar cumva, aici, e ideea că e foarte important să ai un partener, in general spun, să tragă la aceeași căruță. Cătălin pentru mine a fost salvarea vieții mele. Toată viața mea o să-i mulțumesc”, a declarat Oana Radu, în emisiunea lui Mihai Ghiță.


Despre autor:

Diana Oprișan
 Diana Oprișan a fost mereu pasionată de scris și de fotografie. Odată ajunsă în București, a visat să le facă fotografii celor mai mari artiști de la noi din țară, dar și din străinătate. Și-a făcut un blog, unde scria tot felul de articole despre evenimentele la care participa, iar în felul acesta a fost contactată de către cei de la ZU TV, unde a lucrat timp de doi ani. În pandemie, a simțit nevoia să muncească mai mult, așa că a mai redactat articole și pentru alte site-uri de știri, precum eVedete.ro și DespreVedete.ro. După aceea, s-a angajat la Spynews.ro, unde, deși nu a lucrat prea mult timp, a învățat foarte multe lucruri care, ulterior, i-au fost de folos. Acum, lucrează pentru 9AM și consideră că este cel mai important să faci mereu ceea ce îți place.
Mai multe

Ultima actualizare: 18 Ianuarie 2022 - 11 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.