Liderul de grup al deputatilor PDL, Mircea Toader a apreciat ca neparticiparea deputatului Teo Trandafir la dezbaterea de luni din grup pe marginea celor care au sustinut motiunea a fost un gest similar celui din plen, la votul motiunii.

  • 4 tipuri de sanctiuni pentru pedelistii "rebeli"

Din punct de vedere procedural, deputatii democrat-liberali au avut de ales intre patru sanctiuni care sa fie aplicate colegilor lor pentru votul favorabil dat motiunii de cenzura: avertismentul, atentionarea, suspendarea din functiile de conducere pe care le detin, eventual, in Camera Deputatilor, si excluderea.

"Prin vot secret, majoritatea a votat categoric in cazul lui Daniel Oajdea si lui Teo Trandafir excluderea, in cazul lui Clement Negrut avertisment, iar in cazul lui Mircea Giurgiu cel mai mare numar de voturi este pentru excludere, cealalta parte care inseamna insumarea sanctiunilor care nu este excludere este mai mare, motiv pentru care o vom prezenta Biroului Permanent", a declarat Mircea Toader, dupa numararea buletinelor de vot, adica excluderea lui Giurgiu nu a intrunit majoritatea optiunilor, desi a fost cea mai frecventa, informeaza NewsIn.

  • Teo, absenta la sedinta

Teo Trandafir a fost singura din cei patru care nu au participat la sedinta, desi Toader sustine ca a incercat sa o contacteze telefonic in acest scop. "Am sunat-o la telefon, n-am reusit sa dau de ea. Daca vreti sa comentez neparticiparea doamnei Trandafir, este similara cu gestul din plen (...) La Teo Trandafir au deranjat mai multe, gestul a pus capac unei astfel de decizii. Nu numai atat, dar fiind foarte noua in partid eu am rugat-o sa vina cel putin sa-si exprime un punct de vedere ca ceilalti colegi ai nostri. Teo Trandafir nu ne-a anuntat ca nu voteaza, iar cel mai mare numar de voturi pentru excludere a fost pentru Teo Trandafir", a spus Mircea Toader.

El a aratat ca cei patru vor continua sa activeze in grup pana cand, in cazul unora dintre ei, Biroul Permanent National si Consiliul National de Coordonare vor decide excluderea din partid. Cei sanctionati au posibilitatea sa conteste deciziile de astazi la Comisia de Etica, Statut si Litigii. De altfel, Clement Negrut anuntase anterior votului ca ar putea contesta sanctiunea pe care o va primi. "Imi rezerv dreptul, pentru ca sunt membru al PDL si cunosc foarte bine statutul, sa atac la Comisia de Etica si Litigii decizia grupului parlamentar. Ii apreciez pe colegii mei pentru modul cum au tratat situatia de la caz la caz", a spus Negrut.

Teo: Aveam febra cand am votat motiunea

Citeste si:
Primarul din Lugoj ar putea fi exclus din PNL
Primarul din Lugoj ar putea...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.