O companie din Italia a ales să producă măști de protecție transparente, care se pot dovedi utile într-o mulțime de situații.

Compania Dinepi, din Italia, vine cu o abordare nouă asupra măștilor de protecție, astfel că a ales să producă accesorii transparente din această categorie.

Măștile de protecție transparente sunt deosebit de utile în cazul persoanelor cu deficiențe de auz și de vorbire, însă se dovedesc a fi necesare și în alte ocazii.

Măștile transparente sunt pentru oricine

Doriana Marini, CEO și fondator al Dienpi, spune că ”măștile de protecție transparente sunt pentru oricine. Toată lumea poate folosi un astfel de dispozitiv pentru a comunica mai ușor, nu doar cu ajutorul cuvintelor, și ci cu gesturi, expresii faciale, mișcări ale buzelor”, conform winknews.com.

Odată cu venirea pandemiei, compania a fost grav afectată, însă Doriana Marini a ales să facă o reprofilare și să producă măști de protecție, mai ales că avea deja cele necesare la îndemână.

Aceasta a creat o mască refolosibilă certificată medical, iar apoi a adaptat-o și a adăugat un segment transparent în mijlocul acesteia. Zona respectivă e realizată din poliuretan, materialul fiind lipit de restul măștii. Astfel, masca rămâne eficientă chiar și după patru spălări.

O mască transparentă costă 7 dolari, adică aproximativ 30 de lei. Compania nu duce lipsă de comenzi, având în vedere că au fost înregistrate deja 15.000 de cereri pentru acest tip de mască transparentă.


Despre autor:


Ultima actualizare: 31 Mai 2020 - 03 : 05

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.