Un enorm diamant brut a fost descoperit în iunie în Botswana, a informat miercuri compania canadiană Lucara.
Piatra preţioasă de 1.174 de carate, descoperită pe 12 iunie, "fură" locul al treilea în topul celor mai mari diamante din lume de la o altă piatră excepţională descoperită doar cu câteva zile mai devreme, pe 1 iunie, în aceeaşi ţară, de o altă companie minieră.
Aceasta este o "descoperire istorică, atât pentru noi, cât şi pentru Botswana", a afirmat directoarea generală a companiei Lucara, Naseem Lahri. "În ierarhia celor mai mari diamante se află pe locul al treilea", a declarat ea cu mândrie pentru AFP, în timpul prezentării sale guvernului de la Gaborone.
Această ultimă descoperire consolidează poziţia Botswanei de lider pe scena mondială a celor mai mari diamante descoperite, cu şase dintre cele mai mari diamante din lume.
Preşedintele Mokgweetsi Masisi a salutat acest "moment fascinant" şi frecvenţa tot mai mare a descoperirilor de diamante din ţară.
Diamantul de 1.098 de carate descoperit pe 1 iunie aparţine Debswana, o companie deţinută în comun de guvern şi de compania sud-africană De Beers, informează AGERPRES.
Cel mai mare diamant cunoscut este "Cullinan", de peste 3.100 de carate, descoperit în Africa de Sud în 1905.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Uneori prieteniile încheiate dor mai tare decât despărțirile romantice
Sursa: garbo.ro
-
Cum se simte Ada Galeș la aproape un an după diagnosticul de cancer: Mi-a...
Sursa: kudika.ro