În ultima jumătate a anului, țările din Europa sunt greu încercate de crizele care au fost declanșate în urma războiului din Ucraina. Criza de energie electrică și gaze naturale sunt una dintre probleme cele mai alarmante pentru multe țări europene. Pe lângă toate acestea, criza combustibililor și prețurile majorate cu fiecare zi creează panică tot mai mare între oameni. Tot mai multe țări din Europa rămân fără motorină și fără benzină, iar oamenii devin tot mai disperați. Specialiștii spun că se așteaptă ca prețul carburanților să explodeze.

Tările europene se ciocnesc de criza combustibilului. Prețurile carburanților ar putea exploda

Țările din Europa sunt încercate de o criză gravă de combustibil, mai ales în cazul motorinei. Oprirea livrărilor de motorină din Rusia și întreruperea producției de combustibil în Franța au dat naștere unei crize de motorină în mai multe țări din Europa, a spus șefului rafinăriei spaniole Repsol SA.

O astfel de criză destul de accentuată se poate observa în Franța, unde oamenii vânează la propriu benzinăriile pentru a se alimenta. Nici prețurile nu stau pe loc, acestea majorându-se de la o zi la alta.

„În unele țări europene rămânem fără distilate intermediare din petrol”, a declarat directorul executiv, Josu Jon Imaz, făcând referire la categoria de produse petroliere care includ motorina, păcura și combustibilul pentru avioane.

Acesta spune că în perioada următoare, prețurile la carburanți ar putea exploda, lucru care va destabiliza situația de pe piață destul de mult.

„Există previziuni cu privire la prețuri mari la motorină în următoarele luni”, a mai spus el.

Importurile de combustibili au crescut după grevele din Franța

Pentru o perioadă bună de timp, Europa a fost un importator net de distilate medii sau intermediare, mai ales în perioada aceasta când a crescut cererea de încălzire pe timp de iarnă.

În acest an piața a fost deosebit de redusă din cauza contribuției Rusiei cu aprovizionări mai slabe, dar și din cauza deciziei unor companii de a utiliza motorină în loc de gazul natural extrem de scump. Până și Statele Unite au rezerve reduse de motorină.

Citeste si:
Scumpiri la pompă din nou. Prețul carburanților a trecut de pragul...
Benzina şi motorina s-au...

Grevele care au avut loc de curând în Franța, în urma cărora s-au oprit rafinăriile, au avut un impact negativ asupra pieței, deoarece acest lucru a determinat o creștere a importurilor, prețurile fiind destul de scumpe.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 2 Noiembrie 2022 - 12 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.