Principalul obiectiv era testarea capacitatii aparatului de a zbura atat ziua, cat si noaptea, celulele sale fotovoltaice incarcand cu energie solara bateriile necesare pentru zborul nocturn. Primul zbor de lunga durata (75 de minute) al Solar Impulse a avut loc in 7 aprilie 2010.
Avionul are o anvergura a aripilor de 63,4 metri si are numai 1,6 tone. Aripile sale sunt acoperite cu 12.000 de celule fotovoltaice, care alimenteaza patru motoare electrice.
Potrivit The Telegraph, avionul a fost conceput de Bertrand Piccard si de inginerul André Borschberg, si a fost prezentat pentru prima data publicului la sfarsitul lunii iunie 2009.
Mai multe zboruri fara escala, inclusiv intercontinentale, urmeaza sa aiba loc in 2011. Un tur al lumii va fi organizat ulterior.
Constructorii spera sa poata scadea greutatea bateriilor solare, ceea ce ar permite prezenta a doi piloti la bord.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce sunt creditele de carbon, ajutorul companiilor în cursa către sustenabilitate
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Fiecare lacrimă pe care o vărsăm este oglindită în lacrimile altora, fiecare...
Sursa: garbo.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 21 mai?
Sursa: kudika.ro
-
Patria Bank a avut o creştere cu 171% a profitului net în T1 2024
Sursa: futurebanking.ro
-
Secretar de stat în Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim nu...
Sursa: wall-street.ro