Spațiul aerian din Elveția a fost închis
Skyguide a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că spațiul aerian elvețian a fost închis din cauza unei defecțiuni informatice.
''O defecţiune tehnică a avut loc la Skyguide, serviciul elveţian de control al traficului aerian, la primele ore ale acestei dimineţi, motiv pentru care spaţiul aerian elveţian a fost închis traficului din motive de siguranţă", se arată în comunicatul Skyguide, citat de AFP și Agerpres.
Compania nu a oferit mai multe detalii legate de motivele defecțiunii, însă a menționat doar că această măsură de a închide spaţiul aerian va fi valabilă până la noi ordine şi a subliniat că societatea își cere scuze pentru acest incident şi consecinţele sale pentru clienţii, partenerii şi pasagerii săi de pe aeroporturile din Geneva şi Zurich şi că lucrează intens asupra acestei probleme și soluționarea ei cât mai rapid posibil.
Prin urmare, zborurile internaţionale către Elveţia au fost redirecţionate spre aeroportul din Milano, în nordul Italiei.
Potrivit site-ului aeroportului din Zurich, zborul UA134 al United Airlines de la New York a fost redirecționat spre aeroportul din Frankfurt, în vestul Germaniei, iar zborul SQ346 al Singapore Airlines din oraşul-stat a fost deviat spre sudul Germaniei pe aeroportul din Munchen.
Aeroportul din Zurich este cel mai mare aeroport din Elveţia. În anul 2021, aeroportul Zurich a înregistrat peste 10,2 milioane de pasageri care s-au îmbarcat sau care au tranzitat terminalele sale. De la ridicarea treptată a restricțiilor COVID-19, traficul a început să crească brusc și s-a apropiat de nivelurile anterioare pandemiei.
În luna martie a acestui an, traficul de pasageri de pe acest aeroport a crescut la 1,3 milioane de persoane, după care la peste 1,8 milioane în luna aprilie şi la peste 1,9 milioane în cursul lunii mai. Totodată, numărul destinațiilor deversite a ajuns la 191 pentru perioada de vară.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
S-a deschis încă un mall în România: peste 100 de milioane de euro investiți...
Sursa: retail.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Ne plângem de prețurile locuințelor, dar România e țara cu cele mai...
Sursa: wall-street.ro
-
5 jocuri de jucat cu copiii în zilele ploioase
Sursa: garbo.ro
-
Oana Radu a pierdut în instanță în fața fostului soț, Cătălin Dobrescu!...
Sursa: kudika.ro
-
Finanțare de 31,4 milioane euro de la OTP Bank România pentru Nusco Imobiliara
Sursa: futurebanking.ro