"In cateva ore, asupra orasului a venit o viitura, fara sa putem face ceva pentru a ne pregati in acest sens", iar nivelul apelor raului a crescut cu sapte metri, a declarat primarul Michael Wieler, pentru postul de televiziune N24, in fata unui drum, transformat de inundatii intr-un adevarat rau.
Peste 1.000 de persoane, inclusiv batranii din doua aziluri, au fost evacuate, in noaptea de sambata spre duminica, din acesta regiune sud-estica a tarii, potrivit MEDIAFAX.
La 40 de kilometri in amonte, in apropiere de frontiera ceha, o parte a orasului Zittau era, de asemenea, inundata, duminica dimineata, iar precipitatiile continuau sa cada, potrivit autoritatilor locale.
Trei persoane au murit inecate intr-o pivnita, sambata, in timpul unor ploi torentiale, la Neukirchen, tot in Saxonia, potrivit politiei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Puterea rugăciunii aduce vindecarea inimii, a sufletului și a trupului
Sursa: garbo.ro
-
Cum se reciclează: cablurile și încărcătoarele, „inima” sustenabilității mobile
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeile care redefinesc felul în care ne bucurăm de artă
Sursa: start-up.ro
-
După Auchan a venit rândul REWE: Penny deschide primul magazin autonom din...
Sursa: retail.ro
-
Care sunt cei mai cunoscuți lideri de business din România?
Sursa: futurebanking.ro
-
Noi restricții de trafic în București weekendul acesta
Sursa: wall-street.ro
-
Ben Affleck și Jennifer Lopez, la un pas de despărțire? Problemele conjugale...
Sursa: kudika.ro