Șefii Comitetului Olimpic şi Sportiv Român vor să înscrie România pe lista ţărilor care ar organiza Jocurile Olimpice de Iarnă din 2028.
România vrea să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă din 2028
În urma ședinței dintre premierul Nicolae Ciucă și șefii COSR, acesta şi-a exprimat susţinerea faţă de ideea oficialilor comitetului ce va duce la consolidarea bazelor sportive. Premierul a mai menționat că este nevoie de o abordare de maximă seriozitate a pregătirii sportivilor naționali de înaltă performanţă.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, participanţii au analizat stadiul pregătirilor pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing şi starea infrastructurii sportive de înaltă performanţă.
„Premierul şi-a exprimat susţinerea faţă de consolidarea bazelor sportive, subliniind necesitatea abordării cu maximă seriozitate a pregătirii sportivilor”, se arată în comunicat.
Cine a luat parte la întâlnire
În cadrul întrevederii, oficialii COSR au venit cu propunerea de a înscrie România pe lista ţărilor care își doresc să organizeze Jocurile Olimpice de Iarnă din 2028.
La întâlnirea de marți au participat preşedintele COSR, Mihai Covaliu, şi secretarul general al COSR, George Boroi, alături de consilierul onorific al premierului, Gheorghe Popescu.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro