Campionatele de fotbal reîncep în Europa, iar în unele țări, fanii au deja acces pe stadion. În Serbia, aceștia s-au bucurat de un mare derby.
Partizan Belgrad și Steaua Roșie Belgrad s-au confruntat într-un mare meci din Cupa Serbiei. La final, Partizan s-a impus cu 1 la 0 în fața celor de la Steaua Roșie, astfel că s-a calificat în finala cupei.
Coronavirusul pare să fi fost uitat în Serbia, cel puțin de fanii fotbalului. Nu mai puțin de 16.000 de persoane au fost prezente pe stadion la acest meci. N-a fost doar bucurie în tribune, însă, astfel că arbitrul a fost nevoit să întrerupă meciul de mai multe ori - dincolo de spectacolele pirotehnice, fanii s-au dedat și la alte gesturi, cum ar fi aruncarea de obiecte în teren.
Nici pe gazon situația n-a fost mai calmă, arbitrul intervenind la câteva faulturi dure și chiar la mâini puse în gâtul adversarilor.
În minutul 58, Bibras Natcho a adus victoria Partizan Belgrad, cu un șut pe centrul porții.
Serbia are 12.031 de cazuri de coronavirus și 251 de decese.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Caloriferele nu se încălzesc uniform? Soluția simplă recomandată de...
Sursa: garbo.ro
-
Monica Gabor și Irina Columbeanu, ca două picături de apă! Urmăritorii cred...
Sursa: kudika.ro