Cine este a cincea victimă a exploziei din Crevedia
Rudele au spus că, inițial, bărbatul trebuia să lucreze la o spălătorie auto și abia când a ajuns în România a aflat că va munci la stația GPL.
Între timp, în Crevedia cel de-al treilea bărbat care a murit în urma deflagraţiilor este înmormântat. Bărbatul în vârstă de 64 de ani şi-a pierdut viaţa în urma suflului exploziei. Bilanțul a ajuns la 5 morți în urma tragediei.
După slijba de înmormântare, oamenii din comună au afirmat că se vor îndrepta către Primărie pentru a protesta și pentru a-și striga nemulțumirile.
Patronii firmei GPL trimit avocații la înaintare
Patronii stației de GPL și-au trimis avocații să discute cu localnicii pe care i-au lăsat pe drumuri.
„Intenţia noastră este aşa: de a acoperi absolut toate pagubele - orice stricăciuni, până la animale, până la bunurile din casă”, spune Florin Cojocaru, avocatul firmei FLAGAS, în timp ce localnicii protestează: „Dar vieţile oamenilor? Dar la mine? E daună totală! Vreau să intru în casă! Eu sunt pe drumuri!”
Edilul comunei, în schimb, are agrenda ocupată cu bani de împărțit pentru cele trei echipe de fotbal finanțate de Primărie sau cu acordarea unui teren pentru fratele consilierului său.
Când este confruntat, se ascunde. Doar avocații au reușit să intre în biroul său, celorlalți oameni nu le este permis fiindcă cineva din interiorul primăriei ține ușa ca presa să nu aibă acces.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
REVIEW Poco M8 Pro: telefonul midrange care le are (aproape) pe toate
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop bani 23 februarie – 1 martie 2026: decizii inspirate și ajustări...
Sursa: garbo.ro
-
Accident grav în halfpipe la JO 2026: Finley Melville Ives, scos pe targă...
Sursa: kudika.ro