Mai multe explozii devastatoare au avut loc la o stație GPL la o staţie GPL aflată pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa. Tragedia a avut loc sâmbătă seara. O persoană a murit, iar alte 57 au fost rănite. Mii de locuitori au fost evacuați pe o rază de 800 de metri. Mecanismul european de protecție civilă pentru transferul răniților în străinătate a fost activat.

Explozie tragică la o stație GPL din Crevedia

Prima explozie a avut loc sâmbătă seară, în urma căreia cinci persoane au fost rănite.

"Circulaţia rutieră este blocată total pe DN 1A, fiind deviată prin localitatea Cocani. Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor comiterii evenimentului", precizează Centrul Infotrafic.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa a transmis că la locul tragediei s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 1 autospecială de intervenţie la înălţime, 3 ambulanţe SMURD şi 7 ambulanţe SAJ. De asemenea au fost alocate și 10 autospeciale de stingere, 10 ambulanţe SMURD, o autospecială de intervenţie la înălţime şi o autospecială CBRN din cadrul ISUBIF şi un elicopter SMURD.

”În urma evenimentului 5 persoane au fost rănite, urmând a fi investigate medical. Circulaţia rutieră este blocată total pe DN 1A, fiind deviată prin localitatea Cocani. Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor comiterii evenimentului”, transmite Centrul Infotrafic al Poliției Române.

A fost activat Planul Roşu de Intervenţie în urma exploziei care a fost urmată de un incendiu de proporții.

"Având în vedere numărul de persoane implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie", anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

Locuitorii din zonă au primit mesaje RO-ALERT pentru a fi înștiințați despre explozie și despre degajările mari de fum din urma acesteia. După intervenția salvatorilor s-a stabilit un bilanț de opt victime cu arsuri extrem de grave și alți 10 răniți cu răni mai ușoare.

Citeste si:
Despăgubiri pentru victimele de la Crevedia.Aceștia cer peste 8...
Despăgubiri pentru victimele...

"Circulaţia rutieră este blocată total pe DN 1A, fiind deviată prin localitatea Cocani. Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor comiterii evenimentului", precizează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Ce a spus primarul din Crevedia despre stația GPL la care s-a produs explozia

Primarul din Crevedia, Petre Florin, a declarat că stația GPL era mai degrabă un depozit de GPL, după ce activitatea de vânzare a combustibililor a fost suspendată de ISU.

„Au scos o cisternă, mai sunt două în incinta care stă să se prăbuşească. E foarte gravă stuaţia. Avem câteva victime, le-au luat pe targă, elicopterul SMURD este şi el aici. Aşteptăm să intervină pompierii. Flăcările se duc spre locuinţe. Sperăm să lichideze cât mai repede”, a spus el.
Citeste si:
Alegeri prezidenţiale 2024. Cine va candida pentru funcţia de...
Alegeri prezidenţiale 2024....

Primarul a mai menționat că acolo era mai degrabă un depozit GPL.

„Când am venit eu la primărie, această locaţie avea suspendată activitatea de cei de la ISU, nu mai avea voie să vândă carburanţi la cetăţeni. Dar venea cisterna, încărcau, ştiu ei ce făceau. Cei de la ISU au fost de 2-3 ori în control, dar mai multe informaţii nu deţin. Nu mai aveau voie să vândă la butelii la cetăţeni, dar cisternele încărcau acolo”.

A doua explozie la Crevedia. Pompieri și polițiști răniți

A doua explozie de la stația de GPL din Crevedia a avut loc în jurul orei 21.00. În urma acestui incident, pompieri, polițiști și jandarmi au fost răniți. Ministerul Sănătății a anunțat că o fost înregistrat un deces și alte șapte persoane rănite. În urma celei de-a doua explozie au fost înregistrate 33 de victime, dintre care 26 de pompieri.

Citeste si:
Alegeri România 2024. Când ar putea avea loc cele patru tipuri de...
Alegeri România 2024. Când ar...

„Explozia care a avut loc astăzi la o staţie GPL din Crevedia, judeţul Dâmboviţa, a produs rănirea mai multor persoane. Au intervenit echipaje ale Serviciilor de Ambulanță București Ilfov și Dâmbovița și SMURD, care au acordat asistență medicală de urgență și au transportat victimele la spitale de urgență din Capitală: Floreasca, Universitar și Bagdasar Arseni. Din informațiile pe care le avem până în prezent, s-au înregistrat 7 răniți (4 dintre aceștia sunt intubați) și un deces. Cifrele sunt provizorii și le vom actualiza pe măsură ce apar noi informații”, se arată în comunicatul transmis de Minister.

În jurul orei 23.00 au mai urmat alte două explozii. Rezervoarele de GPL ar avea o capacitate de 10.000 de litri, iar la stație ar fi fost 6 rezervoare GPL a câte 10.000 de litri, însă nu se știe câte dintre acestea erau aprovizionate.

Citeste si:
Guvernul propune majorarea salariului minim la 3.700 de lei
Guvernul propune majorarea...

A fost activat Mecanismul de protecție civilă al UE

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că România a activat Mecanismul de protecție civilă al UE pentru ca răniții în urma exploziilor să fie transferați în străinătate. Noaptea trecută, mai mulți pacienți au fost transferați în Italia și Belgia.

Bilanțul tragediei de la stația GPL din Crevedia

În urma tragediilor ce au avut loc sâmbătă seară, la stația GPL din localitatea Crevedia, o persoană a murit, iar alte 57 au fost rănite. Printre acestea se numără:


  • 8 victime după prima explozie, dintre care 1 persoană decedată (infarct, fără arsuri) și 7 persoane rănite ( 3 cu arsuri transportate la Spitalul Clinic de Urgență București, 4 cu arsuri transportate la Spitalul Bagdasar-Arseni);

  • 50 de victime, după a doua explozie, dintre care 3 persoane rănite transportate la UPU Târgoviște, 47 persoane la unități sanitare din municipiul București, cu arsuri și traumatisme.

Din totalul victimelor, 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi).


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 27 August 2023 - 09 : 08

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.