Potrivit unui raport întocmit de Ministerul Educației cu privire la starea învățământului superior din anul universitar 2021-2022, s-a stabilit un top al celor mai preferate universități și facultăți de către tinerii români.

Topul celor mai preferate universități din România

Tinerii din România se declară îndrăgostiți de universitatea "Babeș Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca. Aceasta este cea mai preferată instituție de învățământ superior din România. În anul 2022, la această universitate erau înscriși 39.897 de studenți care făceau parte din regimul subvenționat și cu taxă al fiecărui ciclu de studiu (licență, master și doctorat).

A doua cea mai întrebată universitate este Universitatea din București, cu un număr de 33.107 de studenți, iar pe poziția a treia este Universitatea Politehnica din București, cu un număr de 28.381 de tineri. În continuare în clasament se regăsește Universitatea "A.I. Cuza" din Iași, ASE din București, Universitatea "Transilvania" din Brașov, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea "Ovidius" din Constanța. Pe locul 10 în acest top se încadrează Universitatea de Arhitectură și Urbanism "Ion Mincu" din București, cu un total de 3.394.

La polul opus, printre universitățile care au cei mai puțini studenți se numără Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureș, cu un total de 437 de studenți, UNATC "I.L. Caragiale" din București cu 920 de studenți.

Care sunt facultățile preferate ale tinerilor din România

În anul universitar 2021-2022, 12.270 de studenți erau înmatriculați în anul I la Drept, dintre care 6.765 în învățământul de stat și restul în privat, potrivit Raportului privind starea învățământului superior din anul 2021-2022 al Ministerului Educației.

De asemenea, Ministerul Educației a menționat că în anul universitar 2021-2022 sistemul național de învățământ superior număra 88 de instituții și 543 de facultăți, dintre care 60% fiind de stat, iar restul, intituții private.

Citeste si:
Facultatea de Jurnalism din București a lansat biblioteca virtuală
Facultatea de Jurnalism și...

"Pentru anul universitar 2021/2022, datele sunt următoarele: 53 de instituții de învățământ superior de stat și 35 de instituții de învățământ superior particulare, cu 409 de facultăți de stat și 134 de facultăți particulare. Ponderea cea mai ridicată a rețelei este prezentă în Municipiul București, care cuprinde o treime (34%) dintre instituțiile de învățământ superior și peste un sfert (27%) dintre facultăți", potrivit aceleiași surse.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 3 Aprilie 2023 - 05 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.