Părinții care se află în proces de adopție a unui copil vor beneficia de doi ani de concediu de acomodare, au decis deputații potrivit proiectului de lege privind procedura de adopției.

Părinții adoptivi vor avea dreptul la doi ani de concediu de acomodare în proces de adopție

Proiectul de lege a fost aprobat cu 251 de voturi „pentru”, 2 „împotrivă” şi 13 abţineri. Propunerea legislativă urmărește modificarea art.50 alin.(1) din Legea nr.273/2004, cu privire la prelungirea duratei concediului de acomodare, de la un an maxim la doi ani maxim. De asemenea, aceasta include și perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, dar şi o indemnizaţie lunară.

Proiectul de lege a luat naștere la inițiativa parlamentarilor de la PSD, PNL, USR şi monorităţilor naţionale. Deputatul PNL, Ion-Alin-Dan Ignat, a ținut să le mulțumească colegilor săi care au fost de acord cu această propunere și care au semnat iniţiativa legislativă, reprezentanţi ai tuturor partidelor parlamentare.

Pe de altă parte, liderul deputaţilor AUR, Antonio Andruşceac, a declarat că propunerea legislativă era cât pe ce să nu fie adoptată de comisia de specialitate, însă acesta a reușit într-un sfârșit să își convingă colegii. Deputatul spune că nu toată lumea înțelege că proiectul face referire la copii cu probleme, cu dizabilități.

Proiectul lege era la un pas de a nu fi aprobat

Deputatul spune că doi ani de concediu de acomodare este un termen mai decenta ca atât părinții adoptivi, cât și copiii să încerce să se acomodeze, să stabilească o legătură și o relație și să beneficieze de atenția viitorilor părinți. Acest pas este făcut în întâmpinarea părinților, pentru a le ușura calea spre a adopta un copil, deoarece sistemul nu este nici pe departe înțelegător în asemenea cazuri.

„Nu toată lumea înţelege că vorbim şi de copii greu adoptabili, şi de copii cu dizabilităţi, iar un an de zile pentru a îndrepta ceea ce societatea în mod greşit – ţinând foarte mult timp aceşti copii instituţionalizaţi, a greşit – era un termen mic. Doi ani de zile înseamnă posibilitatea ca şi copiii greu adoptabili să poată să beneficieze de atenţia sporită a părinţilor. În felul acesta arătăm că ne interesează să dăm o mână de ajutor nu doar părinţilor care cresc proprii copii – că şi aici avem foarte mult de făcut -, ci şi celor care dau o mână de ajutor, scot din sistem aceşti copii, de multe ori copii cu probleme mai profunde decât ceea ce înseamnă un copil tipic”, a transmis deputatul AUR.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în cazul proiectului propus.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Februarie 2023 - 01 : 02

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.