Programul Noua Casă continuă și în 2023
Ministerul Fințelor a anunțat că programul Noua Casă va continua și în acest an, pentru al 15-lea an consecutiv deja. Ministerul a menționat că se va acorda un plafon de 1,5 miliarde de lei. Pitrivit ministerului, propunerea de alocare de plafon depinde direct de analiza comportamentului băncilor, dar și de tendințele pieței imobiliare.
”Pentru al cincisprezecelea an consecutiv, Ministerul Finanţelor facilitează achiziţia unei locuinţe, alocând un plafon considerabil pentru garantarea creditelor imobiliare în cadrul acestui Program, respectiv 1,5 miliarde de lei. Propunerea de alocare de plafon pentru anul 2023 se bazează pe analiza comportamentului băncilor şi beneficiarilor în anul 2022 şi pe tendinţele pieţei imobiliare şi a creditelor ipotecare previzionate pentru anul 2023”, anunţă ministerul.
Finanţarea se acordă în lei și este destinată pentru achiziţia unei singure locuinţe. Valoarea maximă a creditului care poate fi accesat este de 66.500 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 70.000 euro, avansul solicitat fiind de 5% şi 119.000 euro – pentru locuinţe al căror preţ este de maximum 140.000 euro, în acest caz avansul solicitat fiind de 15%.
Programul Noua Casă a fost lansat pentru prima dată în anul 2009 sub numele de Prima Casă. Până la ora actuală, programul guvernamental a înregistrat 330.875 de garanţii şi promisiuni de garantare acordate celor care au accesat finanţarea.
Despre autor:

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Cum putem să fim ”fashionable” fără să facem mai mult rău planetei
Sursa: green.start-up.ro
-
Sebastian Doroftei, Codezilla: Cum crești un business sănătos în servicii IT
Sursa: start-up.ro
-
Nu pierzi un suflet drag doar o singură dată, îl pierzi zi de zi, iar şi iar,...
Sursa: garbo.ro
-
Ce urmează pentru bănci în 2024?
Sursa: futurebanking.ro
-
Tarot online: Se vede o iubire nouă la orizont?
Sursa: kudika.ro
-
Prioretail.ro, platforma unui arhitect care vrea să creeze un ecosistem...
Sursa: retail.ro
-
Ce au în comun Ținutul Buzăului, Sardinia și Peninsula Nicoya din Costa Rica?...
Sursa: wall-street.ro