Senatul Universităţii din Craiova a decis în umanitate ca în perioada 28 noiembrie 2022 - 19 martie 2023, studenții universității să revină la cursurile online pentru a face economie de curent electric în perioada rece a anului. Decizia Senatului nu i-a speriat pe studenți, deoarece sunt obișnuiți din perioada de pandemie.

Univeristatea din Craiova trece la cursurile online

Profesorii le-au transmit studenților la cursuri că Senatul Universității a decis ca din 28 noiembrie cursurile să se desfășoare în format online. Această decizie a fost luată pentru a evita facturile uriașe la curentul electric în perioada de iarnă. ARACIS a fost de acord cu propunerea universității de a trece la cursurile online.

„Noi am hotărât în unanimitate împreună cu facultăţile să ne situăm în acest procent de on-line de 25% pe semestrul I şi, respectiv, pe semestrul II. În primul rând pentru că ARACIS ne-a permis acest lucru şi, doi, pentru că avem şi capitolul ciclul de studii master la care într-adevăr sistemul de predare on-line a avut anumite facilităţi, dar în aceşti doi ani de pandemie s-a depus o muncă considerabilă din partea corpului academic şi din partea studenţilor. S-au elaborat materiale care au permis desfăşurarea în condiţii optime a sistemului de predare on-line, avem platforme, avem echipamente, avem logistica necesară ca să performăm acest sistem de învăţământ on-line şi din punctul meu de vedere este păcat să aruncăm la coş tot ce s-a făcut, mai ales că predarea on-line pe anumite categorii înseamnă totuşi un învăţământ modern”, a declarat Nicolae Dumitru, prorectorul Universităţii din Craiova pentru Programe de studii şi asigurarea calităţii.

Spre marea uimire a multora, studenții s-au arătat încântați de noua decizie. Aceștia consideră că orele în format mixt, ceea ce înseamnă combinarea sistemului on-line cu sistemul orelor fizice pentru toate activităţile, este o decizie bună. Studenții afirmă că și ei la rândul lor scapă de o groază de alte cheltuieli odată ce nu vor merge la facultate fizic. Tinerii susțin că poți face carte în orice condiție, fie ca mergi la facultate sau fie că înveți de la distanță.

„Și noi, studenții, facem economie dacă nu mai mergem la facultate. Scăpăm de multe cheltuieli. Sunt specializări unde cursurile online se pot desfăşura foarte bine. Ori că eşti în sala de curs, ori că eşti în fața laptopului, explicațiile sunt aceleaşi. În pandemie, totul a funcționat foarte bine şi, credeți-mă, chiar s-a făcut carte", a declarat Eduard, student în anul III la Facultatea de Agronomie.

Citeste si:
Se scumpește factura la curent. Cât vor plăti românii pentru...
Se scumpește factura la...

Studenții sunt încântați de decizia orelor online

Unii studenți spun că există însă și cursuri sau laboratoare la care studenții trebuie să fie prezenți pentru a însuși teoria și practica mai bine, însă depinde de facultate, specializare, laboratoare și posibilitățile de a improviza.

„Noi avem multe cursuri pe care le putem face fără probleme online, dar şi cursuri unde ar trebui să fim față în față cu profesorul pentru a înțelege mai bine. Depinde de situație. Ideea de predare/învățare în format mixt mi se pare foarte bună", a spus şi Maria-Ionela, studentă în Anul II la Departamentul de Artă al Universității din Craiova.

Pandemia a fost o perioadă în care această practică s-a testat de la cele mai mici clase până la universități. În acea perioadă foarte multe divergențe au existat cu privire la cât de bine pot însuși elevii materia la orele online. O mare parte din oameni spuneau că la orele online nu se face carte și sunt absolut inutile. Însă studenții afirmă că este posibil să înveți și într-un asemenea format. Ba mai mult, studenții pot învăța și munci în același timp pentru a se întreține, orele online economisindu-le foarte mult timp.

Citeste si:
Studenții solicită majorarea burselor din cauza costurilor de trai
Studenții solicită majorarea...

„Sunt foarte mulți care spun că nu facem carte în online. Nu e adevărat. Personal, cred că am fost mult mai ok în online decât în perioada în care am fost nevoit să vin la facultate. Nu mai sunt vremurile care au fost. Cei mai mulți dintre noi au job-uri pentru că altfel nu am putea supraviețui, părinții nu mai au bani să ne țină în facultate aşa că prin sistemul online avem şansa de a nu mai pierde multe ore cu venitul/plecatul de la şcoală. Timpul este extrem de prețios pentru noi. În plus, foarte multe universități din străinătate au adoptat această metodă nu au întrerupt deloc această metodă", a declarat Ciprian, student în Anul II la Facultatea de Litere.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 17 Noiembrie 2022 - 01 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.