Românii vor achita mai scump pentru curentul electric începând chiar din luna ianuarie din cauza creșterii tarifelor de distribuție şi transport.

Crește tariful la energia electrică

Veste proastă pentru români. Unul dintre cei mai mari producători de energie electrică din țară și-a anunțat clienții că tariful energiei electrice se modifică chiar din luna ianuarie.

Acum, compania va avea un preț al energie electrice, care include tariful de transport, pentru o perioadă de un an, de 0,28 lei/kWh, în loc de 0,25 lei/kWh.

Potrivit ANRE, media creșterilor de preț este de 3,4% pentru operatorii de distribuție energie electrică, iar pentru operatorul de transport cu 1,50%. Majorările pot ajunge și până la 6% pentru anumite zone.

În cazul unei creșteri de 5% a tarifului, la un consum de 150 de kw, se va achita după majorare 39 de lei, deși până acum prețul era de 37,5 lei. Distribuitorii spun că este nevoie de creșterea tarifelor pentru a fi îmbunătățite rețelele.

Valabilitatea voucherelor pentru energie electrică a fost prelungită

Ministrul Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că voucherele de energie au fost prelungite până în 31 martie 2024, față de 31 decembrie 2023, cum era termenul inițial.

"Veste bună pentru cei care sunt beneficiari ai voucherelor pentru energie: am prelungit valabilitatea până la 31 martie 2024, așa cum anunțasem, am formalizat această măsură, astfel încât beneficiarii, gospodăriile vulnerabile, să poată să plătească facturile la energie cu aceste vouchere până la 31 martie 2024. Termenul inițial era 31 decembrie 2023", a anunțat ministrul Adrian Câciu.

Oficialul a mai precizat că prelungirea valabilității voucherelor de energie a fost aprobată în urma unor consultări cu Comisia Europeană.

Citeste si:
Cum să îți îmbunătățești casa prin soluții sustenabile
Cum să îți îmbunătățești casa...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 Ianuarie 2024 - 03 : 01

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.