Elena Udrea a leșinat joi, la Penitenciarul Târgşor, acolo unde își ispășește pedeapsa de 6 ani primită în dosarul Gala Bute. Fostul ministru a fost transportat de urgență la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti pentru investigaţii suplimentare. În urma mai multor analize, medicii au reușit să stabilească un diagnostic.

Elena Udrea a leșinat în închisoare. Ce problemă i-au depistat medicii

Serviciul Judeţean de Ambulanţă Prahova a transmis că joi, în jurul orei 11.36 au primit o solicitare la Penitenciarul Târgşor, după ce o femeie în vârstă de 49 de ani a leșinat. Potrivit unor surse oficiale care au confirmat informația pentru AGERPRES, era vorba de Elena Udrea. În momentul în care a fost preluată de ambulanță, Udrea era în stare conștientă.

La Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti medicii au efectuat mai multe investigații, inclusiv o tomografie computerizată. În cele din urmă, medicii au diagnosticat-o pe Elena Udrea cu lipotimie.

Lipotimia este o stare de leșin fără oprirea respirației și a activității cardiace. Cauzele lipotimiei sunt căldura, deshidratarea, stresul emoțional, dar și anumite medicamente sau unele probleme de sănătate mai grave.

Retail jobs

„La solicitare s-a deplasat o ambulanţă cu medic. La sosirea ambulanţei, pacienta era conştientă, stabilă hemodinamic. Pacienta a fost transportată la UPU Ploieşti pentru investigaţii suplimentare”, a precizat SAJ Prahova.

ÎCCJ a respins recursul în casație formulat de Elena Udrea

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au respins recursurile în casaţie formulate de Elena Gabriela Udrea împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul „Gala Bute”. Aceste recursuri au fost declarate ca fiind nefondate. Decizia anunțată luni de Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă.

Udrea a cerut rejudecarea dosarului „Gala Bute”

La începutul lunii octombrie, Elena Udrea a apelat la rejudecarea cazului în dosarul Gala Bute, aceasta fiind ultima şansă pentru a obţine anularea pedepsei de 6 ani. Anterior, Udrea a mai încercat să scape de pedeapsă prin diferite moduri, însă fără succes.

Citeste si:
ÎCCJ a respins recursul în casație formulat de Elena Udrea. Decizia...
ÎCCJ a respins recursul în...

La începutul lunii aprilie, Elena Udrea a fost reținută în Bulgaria, după ce a părăsit România exact în ziua în care Înalta Curte de Casație și justiție a anunțat decizia finală prin care a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 4 Noiembrie 2022 - 02 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.