Zi decisivă pentru Elena Udrea. Judecătorii din Bulgaria vor decide astăzi dacă va fi sau nu Elena Udrea extrădată în România.

Elena Udrea, în așteptarea deciziei autorităților din Bulgaria

Sâmbătă, judecătorii din Bulgaria vor decide dacă fostul ministru al Tursimului va fi arestată pe loc sau va fi eliberată pana va fi extrădată în România unde va fi plasată în închisoare. Ședința de judecată a Elenei Udrea era programată luni, 11 aprilie, însă autoritățile au decis să grăbească un pic procedura și urmează să fie judecată astăzi, la ora 14.00.

Udrea va fi adusă din nou din arestul Poliției de Frontieră Petrich pentru audierile la instanța de judecată din Blagoevgrad – Bulgaria. Elena Udrea a fost arestată în Bulgaria pentru 72 de ore după ce a fost prinsă la granița Bulgariei cu Grecia, în vama Kulata.

Anterior, autoritățile din România au depus documentele necesare pentru a o putea aduce în țară pe Elena Udrea pentru a-și ispăși pedeapsa. Procesul însă a fost amânat deoarece documentele oficiale nu au fost traduse și nici nu aveau un translator. Ședința a durat doar 20 de minute, iar judecătorii din Bulgaria nu au luat o decizie pentru că România nu a trimis un traducător autorizat.

În ședința de vineri, Elena Udrea a evitat să le răspundă jurnaliștilor la întrebări.

Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare

Elena Udrea a fost prinsă joi după amiază în Bulgaria, după ce a părăsit România în acea dimineață prin vama Giurgiu. Udrea a plecat exact în ziua în care Înalta Curte de Casație și justiție a anunțat decizia finală prin care a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute.

După pronunțarea sentinței definitive, polițiștii s-au deplasat la vila din Corbeanca a Elenei Udrea pentru a o aresta, însă nu au găsit-o acasă. Astfel, Poliția Română a dat-o în urmărire internațională, pe numele acesteia fiind emis un mandat european de arestare.

Citeste si:
Elena Udrea, mesaj din pușcărie înainte de campania electorală
Elena Udrea, mesaj din...

Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență în dosarul Gala Bute. Constestația în anulare a fost respinsă de Instanța Supremă și a menținut sentința de 6 ani închisoare.

Fostul ministru al Tursimului trebuie să achite aproximativ 3 milioane de euro,dintre care 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri Autorității Naţionale pentru Turism şi 600.000 euro către martorul Corin Boian şi 300.000 euro către martorul Adrian Gărdean. Totodată, instanţa a decis și confiscarea în folosul statului a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei de la Udrea.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 9 Aprilie 2022 - 02 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.