Un bărbat din București care se afla sub supraveghere cu ajutorul unei brățări electronice a încercat să o taie și să fugă în această dimineață. Poliţiştii din Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, l-au reținut pe bărbat și acum este cercetat pentru încălcarea ordinului de protecţie provizoriu şi distrugere.

A încercat să scape de brăţara electronică de monitorizare

Poliția Capitalei a transmis că bărbatul a încercat să scape de brățara electronică și a folosit un obiect ascuțit ca să o taie. Alerta s-a declanșat imediat, iar polițiștii au fost anunțați de urgență.

În această dimineață (joi), în jurul orei 03.30, polițiști din cadrul Sectiei 19 Politie au fost sesizați, prin sistem 112, cu privire la faptul că la o adresă din Sectorul 5 al Capitalei, s-a semnalat o alertă privind distrugerea unei brățări de monitorizare, de către un bărbat”, se arată într-un comunicat al Poliției Capitalei.

Polițiștii din cadrul Secției 17 i-au montat brățara electronică bărbatului la începutul acestei luni. Bărbatul ar fi încercat să scape de brățară, însă nu a reușit, oamenii legii intervenind la timp. Pentru această faptă, bărbatul a fost reținut pentru încălcarea Ordinului de Protecție Provizoriu și distrugere. Secția 19 de Poliție continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5.

Noua lege de monitorizare cu ajutorul brăţărilor electronice GPS în România

Mai bine de un an de când în România a fost adoptată o lege de monitorizare a agresorilor cu ajutorul brăţărilor electronice GPS. Luna trecută, Guvernul a emis un act normativ „pentru stabilirea aspectelor tehnice şi organizatorice privind funcţionarea în sistem pilot, precum şi a celor privind operaţionalizarea sistemului informatic de monitorizare electronică (SIME)” începând cu 1 octombrie.

Acest proiect va fi dezvoltat în trei faze, prima dintre acestea este una pilot și vizează municipiul Bucureşti şi judeţele Iaşi, Mureş şi Vrancea. Brățara electronică de monitorizare generează alerte în mod automat atunci când se încearcă părăsirea imobilului, depăşirea perimetrului, apropieri, defecțiuni, acțiuni de sabotare. Totodată, aceasta arată și datele de localizare aferente.

Citeste si:
Percheziții DNA la Poliția Locală și Poliția Capitalei. Despre ce...
Percheziții DNA la Poliția...

Această tehnică este destul de des utilizată în tările din afară și o perfectă metodă de supraveghere a persoanelor judecate.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Octombrie 2022 - 04 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.