Potrivit unui proiect de lege aprobat de Senat, mamele cu copii de până la trei luni ce provin din familii vulnerabile vor beneficia de un ajutor financiar în valoare de 2.000 de lei pentru procurarea produselor medicale și de igienă, dar şi de consiliere parentală.

Ajutor financiar pentru mamele cu nou-născuți de până la 3 luni

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Executiv prevede eliberarea unor tichete cu ajutorul cărora mamele bebelușilor vor putea procura tot necesarul pentru cei mici, începând de la scutece, articole sanitare şi medicale până la articole de vestimentaţie. De acest ajutor vor beneficia mamele care au bebeluși de până la 3 luni și care provin din familii vulnerabile. Despre acest lucru a anunțat ministrul Familie, Gabriela Firea.

”Mamele care se află în situaţii de risc vor primi un ajutor financiar. Am susţinut acest proiect şi mă bucur că în şedinţa Senatului a fost votat pozitiv proiectul de lege prin care se acordă tichete sociale acestor mame”, anunţă ministrul pe Facebook.

Gabriela Firea a mai menționat că în așa mod mamele şi nou-născuţii din familii vulnerabile vor putea profita de un ajutor financiar în valoare de 2.000 de lei pentru a le procura micuților necesarul. Pentru a intra în posesia acestuia ajutor, Firea îndeamnă mămicile să se adreseze la primăriile unde au domiciliul cu documentele doveditoare.

”Toate mămicile cu bebeluşi de până în 3 luni, care au o situaţie materială deficitară să se adreseze primăriilor unde au domiciliul pentru a solicita pe baza documentelor depuse, tichetele sociale pe suport electronic în valoare de 2.000 de lei. Un vot pozitiv a fost acordat şi proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului privind venitul minim de incluziune. Îl felicit pe ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, pentru această iniţiativă”, mai precizează ea.

Citeste si:
Anca Serea, îndemn pentru mamele din lumea întreagă: „Sfatul meu...
Anca Serea, îndemn pentru...

Potrivit ministrului Familiei, astfel se ajustează calculul Venitului Minim de Incluziune în așa fel încât cresc șansele unui trai decent pentru familiile și persoanele singure, dar și pentru prevenirea riscului de sărăcie a copiilor și de abandon școlar.

”De asemenea, se instituie temeiul legal pentru ca persoanelor vârstnice fără venituri şi fără susţinători legali, să fie îngrijite, pe perioadă nedeterminată, în centre rezidenţiale şi să aibă acces la servicii medicale adecvate, prin asigurarea acestora, fără plata contribuţiei sociale de sănătate, mai spune Firea.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 23 Septembrie 2022 - 03 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.