Pesta porcină africană (PPA) se extinde cu repeziciune în mai multe țări din Europa. Aceasta este inofensivă pentru oameni, însă destul de contagioasă și periculoasă în rândul animalelor.

Pesta porcină africană a ajuns și în Europa

"Numărul de cazuri şi zonele noi afectate cresc în pofida eforturilor, iar ţările au dificultăţi serioase în a controla şi a elimina maladia", a declarat Gregorio Torres, şeful departamentului ştiinţific din cadrul Organizaţiei mondiale pentru sănătate animală (OIE).

Din 2022, în crescătoriile din Europa au apărut 285 de focare de pestă porcină africană, iar numărul de cazuri numărate de OIE până la 1 septembrie este de aproape 71.000. Virusul este mai popular în partea de est a Europei, care raportează 197 de focare în Republica Moldova şi în vestul Rusiei. Cinci dintre focare au fost descoperite în ultima săptămână.

Epidemia de pestă porcină africană a ajuns până în provincii din Italia și Germania, unde s-au declanșat mai multe focare. În urma acestora aproape 2.800 de animale au fost sacrificate. Deoarece nu există un tratament împotriva acestei afecțiuni, pesta porcină africană este considerată mortală pentru animale şi duce la sacrificarea în masă a animalelor pentru a evita o epidemie.

Prima apariție a pestei porcine africane în Europa

„În acest sens, PPA ameninţă industria europeană a cărnii de porc, primul exportator mondial de porc şi produse pe bază de porc, cu aproape cinci milioane de tone exportate în fiecare an", sublinia Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) la finele lunii iulie.

Pesta porcină africană nu reprezintă un pericol pentru oameni, însă pentru animale aceasta este mortală. Boala a apărut în Africa după care a ajuns să fie răspândită și în Europa și Asia. Virusul a ucis sute de milioane de porci şi a influențat industria mondială a cărnii de porc.

Pentru prima dată, pesta porcină africană a apărut în Europa în anii 1960. Ulterior aceasta a revenit în 2007 prin Georgia. Organizaţia mondială pentru sănătate animală declară PPA drept o "ameninţare mondială".

Citeste si:
Decizia șocantă a Schaeffler: 4.700 de angajați trimiși acasă
Decizia surprinzătoare a unei...

Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Septembrie 2022 - 01 : 09

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.