Salariile se vor majora de la 1 ianuarie 2023
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a afirmat că în ultimele luni din acest an poartă discuții cu Consiliul Național Tripartit, sindicate și altele pentru a putea obține o majorare a salariului minim. Chiar dacă țara se află în plină criză, salariile românilor au nevoie de o majorare, deoarece cu scumpirile din ultima perioadă nu se mai poate face față.
”Demarăm acum, spre final de an, o discuție în Consiliul Național Tripartit, cu partenerii sociali, sindicate și patronate, pentru a identifica o soluție astfel încât de la 1 ianuarie să avem o majorare a salariului minim”, a declarat Marius Budăi.
În ceea ce privește majorarea pensiilor românilor, ministrul a menționat că nu s-a stabilit o dată pentru această măsură, însă se are în calcul deoarece este absolut necesară o mărire a pensiilor. Ministrul spune că bătrânii trăiesc în sărăcie din cauza pensiilor mizere, iar în urma scumpirilor, lucrurile s-au înrăutățit și mai mult. Budăi intenționează să renegocieze PNRR.
”Este o necesitate. Pensiile sunt încă foarte mici în România. Tocmai de aceea nu înțeleg de ce cineva ne-a condamnat la sărăcie pentru 50 de ani de acum încolo. Lupta mea teribilă pe care o voi continua atât timp cât voi avea susținerea președintelui Marcel Ciolacu și a întregului PSD, este această luptă de discutare și de renegociere a PNRR”, a mai spus ministrul Budăi.
Guvernul pregătește măriri de salarii cu 50% pentru bugetari
Guvernul pregătește salarii mai mari pentru bugetari. Cei mai mulți bani ar urma să primească angajații care lucrează pentru proiecte europene, îndeosebi la Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), unde creșterile ajung până la 50%.
„Este o bulibăşeală generală. Legea de salarizare unică în sectorul public, nu mai este unică demult”, a comentat Sorin Dumitru, președinte Blocul Național Sindical (BNS).
Citeste si:Banca Mondială propune 4 scenarii cu privire la pensiile de...
![]()
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro