Angajații de la Institutul Național de Statistică București – SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, organizează astăzi o grevă japoneză pe parcursul zilei de muncă de luni.

Grevă japoneză la INS. Ce solicită angajații

Angajații de la Institutul Național de Statistică vor organiza astăzi un protest în fața instituției. Aceștia au transmis că timp de două săptămâni s-au întâlnit zilnic timp de 15 minute în faţa instituţiei și au protestat contra discriminărilor salariale în comparație cu alte categorii de bugetari.

Angajații susțin că nu mai suportă promisiunile și minciunile reprezentanţilor Guvernului României, dar și lipsa de implicare a conducerii INS în rezolvarea problemelor cu care angajații instituției se confruntă. Lucrătorii au întocmit o listă a motivelor pentru care au decis să organizeze o grevă japoneză.


  • lipsa de interes şi implicare a instituției faţă de discriminarea salarială la care sunt supuşi salariaţii INS;

  • gestionarea deficitară a resursei umane, fapt ce a condus la un deficit de personal şi migraţie către alte instituţii publice;

  • lipsa implicării şi asumării pentru uniformizarea salarială în interiorul instituţiei, unde există o grilă salarială internă deficitară cu mai multe variante de salarii pentru aceeaşi funcţie şi gradaţie, ca urmare a măsurilor şi procedurilor interne aplicate incorect şi care au creat frustrări şi discriminare în rândul angajaţilor;

  • delegarea constantă de atribuţii de către conducerea INS pentru a fugi de răspundere, fapt ce a condus în ultimii ani la blocaje în desfăşurarea normală a activităţii INS

Totodată, sindicatul din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti anunță Guvernul României că va recurge la procedurile de întrerupere a activităţii, decizie ce va afecta punerea în aplicare a măsurilor economice şi sociale ale Guvernului sau respectarea termenelor de transmitere a datelor către Eurostat şi alte organisme internaţionale.

Pe lângă toate nemulțumirile angajaților INS, aceștia solicită și Demisia conducerii INS, a preşedintelui Tudorel ANDREI şi a vicepreşedinţilor Marian CHIVU şi Beatrix GERED, din cauza faptului că nu au gestionat corect situația de la nivelul instituției.

Recensământ 2022. A început oficial recenzarea din ușă în ușă

După o amânare de trei zile, timp în care recenzorii au identificat traseele, iar unii au mai fost instruiți privind modul de lucru, recenzarea din teren a început. Cei care nu au reușit să parcurgă chestionarul online de unii singuri o să primească acum ajutor din partea personalului calificat.

Citeste si:
Grevă japoneză în Ministerul Finanțelor, Vamă și ANAF. Angajații...
Grevă japoneză în Ministerul...

Etapa de recenzare pe teren se va desfășura până în data de 17 iulie, iar recenzorii sunt obligaţi să revină la aceeaşi adresă, dacă nu li se răspunde de prima dată.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 6 Iunie 2022 - 12 : 06

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.