Cum verificăm dacă ne-am autorecenzat corect
În urma procesului de autorecenzare este important să cunoaștem dacă am făcut totul corect sau dacă undeva, ceva ne-a scăpat. În cazul în care autorecenzarea nu a fost efectuată corect, recenzorii vă vor bate la ușă. După completarea chestionarului și apăsarea butonului de „Finalizare”, chestionarul este transmis în baza de date a recensământului și este eliberat un rezultat în pagina web în timp de maxim 7 zile. Acest rezultat va confirma dacă chestionarul a fost completat cu succes sau dacă vă cere reluarea completării în cazul în care au existat niște erori la introducerea unor date.
În general, procesul de verificare este următorul:
- Persoana se preînregistrează apăsând butonul „Platformă autorecenzare” de pe site-ul recensământului (recensamantromania.ro);
- Pe adresa de mail va primi un link care conține chestionarul pe care trebuie să îl deschidă și să îl completeze (autorecenzare);
- La finalul completării chestionarului, trimite chestionarul, apăsând butonul „Finalizare” de la sfârșitul chestionarului. După care, persoana primește un mesaj prin care este anunțată că formularul a fost recepționat și intră în procesul de validare, iar rezultatul validării va fi disponibil în maximum 7 zile. Rezultatul poate fi verificat la adresa recensamantromania.ro apăsând butonul „VERIFICAREA AUTO-RECENZĂRII”;
- Institutul Național de Statistică validează datele și încarcă rezultatul acestora în platforma de la adresa recensamantromania.ro.
- După validare, chestionarelor care au fost acceptate din punct de vedere al corectitudinii și completitudinii li se eliberează un certificatul de confirmare (dovada autorecenzării). În cazul chestionarelor nevalidate din punct de vedere al corectitudinii și completitudinii, când persoana va verifica rezultatul autorecenzării sale, va primi un mesaj prin care i se va aduce la cunoștință că formularul său nu a fost validat, iar autorecenzarea nu a fost efectuată cu succes.
- Dovada autorecenzării online se poate descărca direct de pe site.
„Accesarea Certificatului de confirmare/dovezii de autorecenzare (sau de infirmare pentru cele care nu trec de validare) se va putea face în baza CNP-ului, inclusiv de către angajator în cazul în care acesta va dori să verifice”, anunță recensamantromania.ro.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro