O sărbătoare extrem de importantă la începutul fiecărui an este ziua de Bobotează, care este însoțită de multe obiceiuri și tradiții vechi și frumoase.
Tradiții și obiceiuri în ziua de Bobotează
În ziua de Bobotează se sfinţesc apele şi se purifică mediul prin slujba sfântă a preoților. Agheazma este apa sfinţită de în această zi de slujitorii bisericilor. În timpul slujbei religioase, apa este înzestrată cu proprietăți terapeutice miraculoase și nu se strică întreg anul.
Conform tradiției străvechi, în ajunul Bobotezei credincioșii ajunează, iar mulți dintre aceștia țin post negru.
În ajunul sărbătorii, oamenii trebuie să fie liniștiți, împăcați, să traiască în bună înțelegere. Nu este bine să vă certați cu membrii familiei, prietenii sau orice altă persoană. Totodată, părinţii nu trebuie să-și mustre sau să își bată copiii. În cazul celor care nu respectă aceste obiceiuri, vor avea parte de necazuri întreg anul.
Ce să nu faceți de Bobotează
Un alt obicei din această zi sfântă spune că nu trebuie să se stropească cu apa sfințită caii și iepurii, pentru că se pot preface în diavoli.
Pentru ca femeile să fie sănătoase întreg anul, nu trebuie să spele rufe în apele curgătoare timp de opt zile după sfințirea apelor. Conform tradiției, apele rămân sfinţite timp de şase săptămâni. Când este extrem de frig (proverbialul ger al Bobotezei), se pregăteşte „Crucea de gheaţă a Bobotezei .”
Se mai spune că în ziua de Bobotează, gospodinele nu trebuie să dea de lacasă nici un obiect. Cine va împrumuta un obiect din casă, în special bani, gospodăria îi va fi pălită de ghinion.
Despre autor:
Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro