Șefii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost înaintați în grad prin decrete semnate de președintele Klaus Iohannis în data de 26 noiembrie 2021. Avansat a fost și Cristian Radu, de la colonel la general de brigadă, ofițerul care a ascuns filmările de la Colectiv.

Decizia lui Klaus Iohannis: L-a avansat în grad pe ofițetul care a ascuns imaginile de la Colectiv


  • Dan-Paul Iamandi, inspectorul general al IGSU, până acum general-maior, cu două stele, devine general-locotenent cu 3 stele;

  • Cristian Radu, adjunctul inspectorului general, până acum colonel, ajunge general de brigadă – o stea;

  • Miron Chichișan, al doilea adjunct al inspectorului general, până acum colonel, acum general de brigadă – o stea;

  • Călin Ioan Handrea, din colonel în general de brigadă;

  • Sorin Caba, din colonel în general de brigadă;

  • Benone Duduc, al treilea adjunct al inspectorului general, până acum colonel, devine general de brigadă – o stea.


Dan-Paul Iamandi și Cristian Radu erau în conducere când, în 2019, Libertatea a publicat imaginile ascunse ale intervenției de la Colectiv din 2015. Înregistrarea a arătat organizarea haotică a primului echipaj de intervenție sosit la fața locului.

Cristian Radu a fost unul dintre cei care au apărut, imediat după publicare, în fața ziariștilor. Acesta a menționat că, dacă Parchetul a cerut imaginile de la Colectiv și instituția nu le-a dat, „înseamnă că am greșit”. Întrebat dacă ar putea răspunde penal pentru eroare, a răspuns: „Nu”.

La scurt timp după tragedie, pe pagina sa de Facebook, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a precizat că nu știa despre acest filmuleț: „Ca sa nu gresesc, sa nu-mi scape ceva, am verificat, l-am sunat si pe ofiterul respectiv (care i-ar fi furnizat un CD cu filmarea. n.r.), fiind pensionar, sa-l intreb daca mi-a lasat un CD candva cu un filmulet despre Colectiv, iar acesta, ca și mine, nu știa nimic de aceasta informatie”, a scris Raed Arafat.

Pompier demis: „Eșecul de prevenire care a dus la Colectiv!”

La mai bine de o lună după incendiu, un pompier demis spunea că „șefii de la IGSU să-și asume eșecul cras de prevenire care a dus la Colectiv!”. Acesta a acuzat structurile din IGSU că nu au făcut nimic pentru prevenirea nenorocirii din club.

Citeste si:
Costin Mincu, unul dintre patronii Colectiv, a primit o pedeapsă...
Costin Mincu, unul dintre...

De asemenea, mai mulți oameni din inspectorat au blamat sistemul haotic care a făcut posibilă rătăcirea faxului pe care apărea „clubul Colectiv” și în urma căruia fusese demisă conducerea de atunci. Șeful de la prevenire era Benone Duduc, devenit acum general de brigadă.

El are o vechime de 19 ani în IGSU și se află la șefia direcției prevenire din cadrul IGSU de aproape un deceniu. În 2016, imediat după Colectiv, pentru o scurtă perioadă de vreme, a fost adjunct al inspectoratului general.


Despre autor:

Alexandra Chivu
Alexandra Chivu scrie pentru 9AM din anul 2021, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef. Ea și-a început activitatea în presă în 2016, în cadrul Facultății de Jurnalism, unde a scris câteva articole pentru site-ul instituției. Ulterior, a publicat materiale în ziarul „Ultimă oră”. Și de aici a început greul. Primul impact important în carieră a fost în cadrul Digi FM, unde a redactat știri de radio. A început munca la revista Ciao, în 2017. Nu a poposit și a continuat la Fanatik, din 2018 până în 2019. În paralel, benevol, s-a ocupat în câteva rânduri de pagina de Facebook SOS Autism Brăila. Din 2019 și până în 2021 a lucrat la Playtech, apoi a ajuns în prezentul numit 9AM.
Mai multe

Ultima actualizare: 28 Noiembrie 2021 - 11 : 11

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.