Șeful OMS a făcut o declarație ce a stârnit controverse în legătură cu administrarea celei de-a treia doze de vaccin anti-COVID-19.

Șeful OMS, declarație controversată despre doza a treia de vaccin

Șeful Organizației Mondiale a Sănătății a declarat că este contra administrării celei de-a treia doze de vaccin în unele țări, în condițiile în care în mai multe state din Africa, foarte puțini oameni sunt vaccinați cu prima doză sau chiar deloc.

“A începe inocularea celei de-a treia doze este într-adevăr cel mai rău lucru pe care îl putem face în calitate de comunitate globală. Este nedrept şi, de asemenea, incorect pentru că nu vom opri pandemia ignorând un întreg continent (Africa), iar acest continent nu are nicio capacitate de producţie prin alte mijloace”, a declarat Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.

Vaccinare cu a treia doză în România

OMS a recomandat ca populația să se imunizeze cu o doză suplimentară de vaccin, a treia, însă doar pentru persoanele imunodeprimate, ci nu pentru o întreagă populație care își dorește acest lucru. Organizația a mai menționat că e nevoie să se vaccineze un număr cât mai mare de persoane cu prima doză de vaccin la nivel mondial.

Premierul Florin Cîţu a anunţat în septembrie că s-a luat decizia ca, începând cu data de 28 septembrie, să înceapă administrarea celei de-a treia doze, cu oricare dintre vaccinurile Pfizer BioNTech, Moderna şi Astra Zeneca, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua.


Despre autor:

Valentina Podgorneac
Valentina Podgorneac este originară din Republica Moldova și la vârsta de doar 16 ani a ales să se mute la București pentru a-și continua studiile liceale. În anul 2017 a absolvit un colegiu cu profil economic, însă pasiunea pentru scris a fost mult mai puternică decât orice altă dorință. În timpul studiilor a redactat comunicate de presă în cadrul Organizației Studenților și Elevilor Basarabeni din București. A efectuat stagii de practică la agenția de presă RADOR și la Biroul de Comunicare al Ministerului Educației, acumulând multe informații și sfaturi utile pentru viitoarea sa carieră. A urmat un Curs de Dicție și Discurs Public cu Veronica Coberman, mentor în comunicare.

Valentina Podgorneac este absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București, iar de mai bine de un an face parte din familia 9AM. Iubește să știe tot ce mișcă, să fie informată, și la rândul ei, să informeze și pe alții, deoarece un om informat este un om puternic. Pentru ea, scrisul nu este doar o pasiune, ci un stil de viață.
Mai multe

Ultima actualizare: 13 Octombrie 2021 - 03 : 10

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.